Garda de Mediu Botoșani a ”taxat” cu aproape 30.000 de lei un magazin - FOTOGALERIE

Ploaie de nereguli după un control al Gărzii de Mediu la un operator economic din Botoșani care comercializează produse alimentare, băuturi și tutun.

 

O echipă de comisari din cadrul Comisariatului Județean Botoșani a constatat o serie de nereguli.

 

Astfel, cantități de deșeuri erau depozitate necorespunzător: produse deteriorate nevandabile (ambalaj deteriorat și  produs depreciat), anvelope uzate, vehicule scoase din uz, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri mase plastice, deșeuri metalice.

 

Comisarii Gărzii de Mediu au constatat, de asemenea, lipsa evidenței gestiuni deșeurilor (generate, colectate, valorificate, eliminate prin operatori autorizați). De asemenea, formularele de încărcare-descărcare deşeuri nepericuloase nu erau emise de expeditor și nu erau semnate şi ştampilate de către destinatar.

 

S-a constatat, totodată, că formularul de expediție/ transport de deşeuri periculoase nu era completat cu cantitatea de deșeuri predată.

 

Pentru neconformitățile constate s-au trasat măsuri cu termen, în vederea remedierii, și s-au aplicat un număr de 3 (trei) sancțiuni, conform prevederilor legale, în cuantum de 27.500 lei.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store