Ionică Nechifor, vești de la București cu problemele arzătoare ale fermierilor: Să fim responsabili cu toții

Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine „Moldoovis”, Ionică Nechifor, a participat luni, 2 septembrie 2024, la o întâlnire la Guvernul României.

 

La ședință au participat prim-ministrul României, ministrul Agriculturii, dar și președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). 

 

După dezbateri, Ionică Nechifor a transmis câteva informații pentru fermieri:

 

1. Restricții de tranzacționare a animalelor dintr-o exploatație în alta pe o perioadă de 30 zile, pe tot teritoriul României.

2. Liber la comerțul cu animale, destinate EXPORTULUI pe zona liberă de focare . 

3. În 7 zile sunt ridicate restricțiile pentru Tulcea și Constanța întrucât nu au mai apărut alte focare. 

4. Animalele nu vor mai fi omorâte decât la cererea fermierului și după obținerea rezultatelor / analizelor, în urma prevalării de probe . 

5. O comisie coordonată de președintele ANSVSA se deplasează la Timișoara pentru a analiza situația la fața locului! 

 

„Sperăm ca după această întâlnire constructivă să fim responsabili cu toții și să reușim în 30 zile eliminarea focarelor în totalitate și să declarăm România liberă de PRM (pesta rumegătoarelor mici)", a transmis Ionică Nechifor