Ionel Ganea : Cu 2-3 jucători noi FC Botoşani are şanse să promoveze

 

Fostul internaţional Ionel Ganea, care oficial este antrenor principal la Dinamo II, Ion Moldovan fiind şef al centrului de copii şi juniori, a avut un comportament asemănător vremurilor în care era jucător.
După fluierul final al primei părţi a jocului s-a dus glonţ la un fundaş, căruia i-a reproşat violent că nu ştie pe cine trebuie să marcheze. După terminarea meciului ex-atacantul naţionalei s-a mai liniştit. A făcut poze cu suporterii şi s-a întreţinut cu preşedintele FC Botoşani, club despre care crede că trebuie să îşi propună mai mult în acest sezon. „Este o echipă bună, cred că dl. preşedinte trebuie să forţeze un pic nota şi să promoveze. Cu vreo doi-trei jucători în echipă pe nişte posturi mai importante cred că are şanse să promoveze”, a afirmat Ganea pentru Botoşăneanul.ro. El crede că înfrîngerea la scor a alb-roşilor constituie doar un accident. „Am prins o zi proastă, am jucat un meci foarte slab, cel mai slab de la începerea campionatului şi asta e. Nu asta e faţa adevărată a echipei”, a mai spus „Ganezul”.

Ganea