Antrenorul echipei Dinamo II pune înfrîngerea suferită pe seama tinereţii jucătorilor de la echipa sa, care au încercat să scoată pe teren tot ce s-a putut într-o partidă considerată ca fiind dificilă încă de la fluierul de start al arbitrului. „Nu pot să spun că am fi avut pretenţii foarte mari de la acest joc, sigur ne-am fi luptat pentru a obţine un rezultat bun să nu pierdem în principal, în acelaşi timp nu poţi să le ceri acestor copii mai mult decît se poate în acest moment. În afară de trei jucători care au venit de la prima echipă, ceilalţi sunt născuţi 92, 93, ceea ce spune foarte mult de ceea ce dorim noi să facem la echipa a doua a lui Dinamo. Vrem ca tot ceea ce înseamnă pepinieră sau copii crescuţi să fie preluaţi de către echipa a doua ca o rampă de lansare pentru prima echipă, sau pentru prima ligă”, a declarat Ion Moldovan, antrenor Dinamo II.
Tehnicianul a mai recunoscut şi faptul că meciul de azi este de departe cel mai slab din toate cele disputate de echipa sa în acest tur de campionat şi susţine că va face tot posibilul ca elevii săi să nu scadă din punct de vedere al moralului prea jos. „Sigur astăzi am făcut poate cel mai slab joc din acest tur de campionat, şi nu ca o scuză tinereţea copiilor, dar am întîlnit şi o echipă care are o dinamică bună care a jucat foarte bine azi şi ceea ce ştiu atît din punct de vedere al condiţiilor care sunt create aici, a valorii lotului şi a valorii profesionale a antrenorilor care sunt la această echipă, ceea ce se întîmplă la Botoşani este absolut firesc, normal, deci nu este o surpriză pentru mine. Sigur noi avem un drum lung de parcurs, din păcate şi copiii aceştia au nevoie de rezultate pentru a putea să facă faţă cerinţelor ligii a doua. Atîta timp cît am avut sau mai bine zis s-a menţinut un echilibru între jucătorii cu experienţă şi juniori, lucrurile au mers bine. În momentul în care balanţa începe să se încline în jos, cu jucători de 16 şi 17 ani este greu să facă faţă unei echipe mature. Ceea ce s-a întîmplat şi azi. Sigur scorul putea să fie mult mai dezastruos pentru noi”, a mai spus tehnicianul.
Nu ne-au ajutat jucătorii de la echipa mare
Ion Moldovan s-a arătat totodată dezamăgit de prestaţia jucătorilor de la echipa mare care nu au adus nici un plus echipei satelit în meciul disputat pe Municipal. „Din punctul meu de vedere, nu. Atît Rus dar în special Homei cred că azi fie oboseala drumului, fie anumite eu ştiu neîmpliniri în prim planul primei echipe îi fac ca să nu ….este pentru prima dată cînd se întîmplă ca jucătorii care vin de la echipa întîi să aibă un randament aşa de modest, aşa cum a fost cel de azi. Normal că în condiţiile astea lucrurile nu sunt aşa cum ne-am dorit noi şi vreau să mai spun că media de vîrstă a echipei care este de 19 ani este o medie destul de mică în comparaţie cu ceea ce ar fi în liga a doua”, susţine Ion Moldovan.
Vrabie a fost ciocîrlie azi pe teren
Moldova a lăudat evoluţia unor jucători de la gruparea fanion a judeţului, însă consideră că, în opinia sa aceştia nu ar afce faţă şi pe prima scenă fotbalistică. „Bine îl ştiu pe Acsinte de la Dinamo a avut o evoluţie bună, de asemenea Tincu, pot să spun şi despre Matei din prima repriză, aş putea spune despre Vrabie care în prima repriză a fost ciocîrlie pe teren, iar la partea stîngă Ţigănaşu, de asemenea şi el un jucător bun. Cred că, sincer nici unul dintre ei nu ar avea şanse la Dinamo unu”, a încheiat Ion Moldovan.