Ioana s-a grăbit tare mult să vină pe lume. Pe 7 decembrie 2016 a surprins-o până şi pe cea care o ţinea în pântece. După doar 25 de săptămâni de sarcină Mariana a suferit o hemoragie. A chemat salvarea, a fost transportată la Spitalul Judeţean, iar aici i s-a dat de veste că, dacă doreşte ca fetiţa să-i trăiască, trebuie să meargă la Suceava, la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou”.
„Nu am avut probleme deloc cu sarcina. Pur şi simplu am făcut hemoragie şi de atunci cu mititica asta stau doar prin spital”.
Sunt vorbele Marianei Sacrieru, cea care ajunsă la 42 de ani nu a dorit nici în ruptul capului să renunţe la copilul său.
Da, nici măcar un kilogram nu avea Ioana Filofteia când a văzut lumina zilei. Şi când scrii un astfel de articol realizezi că uneori figurile de stil sunt doar nişte… figuri. Fiindcă Ioana nu a văzut de fapt niciodată lumina zilei. Dar ai săi nu prea au realizat. Mama a stat internată cu micuţa ei vreo două luni, până a ajuns la aproape două kilograme şi a putut fi externată. Externată doar pentru a fi internată din nou la secţia de obstetrică-ginecologie de la „Mavromati”. Fiindcă tot din cauza naşterii premature fetiţa suferă şi de „anemie tardivă de prematuritate”.
„Nou născut prematur cu asfixie severă la naştere, afectat de hemoragie masivă maternă, este transferat în ziua a 70 – a de viaţă la greutatea de 1.850 grame”.
Aşa scrie în biletul de externare de la Maternitatea Botoşani, unde a stat alte două săptămâni. Aici i-a fost descoperită afecţiunea oculară. „Retinopatie de prematuritate” a fost diagnosticul medicilor, care au hotărât să o transfere la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” Iaşi pentru o intervenţie chirurgicală.
A stat trei săptămâni şi la maternitatea din Copou, unde, după cum se menţionează în scrisoarea medicală, „se practică laser terapie ambii ochi”. Medicii ieşeni nu au reuşit să îi ofere puţină lumină.
Pe 24 martie a efectuat un control oftalmologic la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului Bucureşti, unde i s-a confirmat diagnosticul de „retinopatie de prematuritate stadiul IV şi se recomandă chirurgie vitroretiniană într-un departament de chirurgie vitroretiniană din afara ţării”.
Mai exact, este necesară o intervenţie chirurgicală la Paris, pentru care Mariana nu are bani. A avut însă noroc de o doctoriţă cu suflet mare din Bucureşti care a ajutat-o să întocmească formularele necesare pentru ca Statul Român prin Casa de Asigurări de Sănătate să suporte costul operaţiei. Şi a obţinut şi o programare pentru o operaţie la o clinică din capitala Franţei.
Însă n-a mai ajuns acolo. Fiindcă Mariana nu a avut bani să plece. Este căsătorită cu Aurel şi au alţi trei copii. Doar el lucrează, ea a fost disponibilizată. Mama Marianei are 75 de ani, mama lui Petru a decedat. Rude nu au în Paris şi nici prin împrejurimi. Au căutat cel mai ieftin hotel şi au găsit unul la cinci kilometri de clinică, însă şi acolo 12 zile de cazare costă 1.000 de euro. Şi mai sunt şi biletele de avion. Iar operaţia este gratuită, însă trei consultaţii, fiecare în valoare de o sută de euro, trebuie plătite. Nu au putut strânge banii necesari. Totul părea pierdut, însă aceeaşi doctoriţă inimoasă din capitală a reuşit să le obţină o reprogramare.
Pe 19 aprilie trebuie să fie la clinica din Paris. Dar problema este aceeaşi: banii. 2.000 – 3.000 de euro le-ar trebui pentru drum şi pentru cazarea din Paris. Şi nu se pot caza oriunde fiindcă fetiţa va sta internată doar câteva zeci de ore înainte şi după operaţia programată pe 27 aprilie. Iar pe 2 mai trebuie consultată. Practic, trebuie găsită o soluţie financiară astfel încât de pe 18 aprilie până pe 3 mai să poată sta în „Oraşul Luminilor”.
„Dacă o interna stăteam şi pe stradă, nu mă durea capul, dar aşa, ce să fac cu ea? De la Bucureşti mi-au spus: «să nu te gândeşti că o să vadă vreodată bine, o să vadă aşa, cât să deschidă uşa». Este foarte greu”,
Mariana Sacrieru, mamă.
O găsiţi la a treia casă din satul Cheleş, comuna Suliţa, la drumul principal, cum vii dinspre Botoşani.
0751/816.280 este numărul la care aşteaptă, cu copilul în braţe, să o sune oamenii care înţeleg prin ce trece şi pot să o ajute.
N-a mai avut timp de înfiinţarea unui cont bancar. De altfel, ei sunt nişte oameni care nu au nici măcar o adresă electronică. Pentru corespondenţa cu spitalul din Franţa au folosit e-mail – ul directorului de la firma la care lucrează tatăl fetiţei.
Nu au o mulţime de lucruri, dar au o iubire imensă pentru al lor copil căruia speră să îi redea lumina zilei. Pentru ei, Ioana este… lumina ochilor lor.
