Ceremonia prin care a fost învestită echipa de conducere de la Prefectura Botoșani nu a semănat aproape deloc cu celelalte desfășurate în vremuri în care nu exista pandemie.
În sala Nicolae Iorga a Prefecturii scaunele au rămas în marea lor parte neocupate. La masă s-au așezat prefectul, cele patru doamne foste și viitoare subprefect, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, șefii structurile din MAI și președintele PNL, Costel Șoptică care s-a așezat alături de directorul Cancelariei Prefectului, Cristian Roman.
Ceremonia a avut loc în sistem videoconferință, iar de pe micul ecran din sala Palatului Administrativ au transmis mesaje premierul Florin Cîțu, vicepremierii Dan Barna și Kelemen Hunor precum și Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.
Au cerut din partea noilor prefecți și subprefecți să se pună în slujba cetățenilor și să dea dovadă de corectitudine și implicare prin prerogativele funcțiilor.
Ulterior, în ordinea alfabetică a județelor, toți cei numiți au depus jurământul. În sala Prefecturii de la Botoșani așteptarea a fost una tăcută. Câțiva dintre cei prezenți s-au ajutat de telefoane în așteptarea momentului dedicat județului Botoșani.
Iar când a venit rândul prefectului și subprefecților să-și rostească jurămintele, participanții s-au ridicat în picioare iar ulterior au aplaudat.
Practic, prefectul Dan Nechifor a obținut continuitate în fruntea Prefecturii, spre deosebire de subprefecți, doi eliberați, ceilalți doi, abia numiți.
„Este o responsabilitate pe care ne-o asumăm în continuare și cu siguranță în actuala formulă vom reuși să rezolvăm problemele județului. După cum bine știți, mâine avem vizita doamnei ministru al Muncii, Raluca Turcan. Avem un program încărcat, nu avem timp să ne odihnim și cu siguranță săptămâna viitoare vom stabili și atribuțiile de serviciu pentru doamnele subprefect”,
Dan Nechifor, prefect
Aneta Gireadă a părăsit zona imediat după terminarea ceremoniei, Magda Oleniuc a rămas alături de prefect și a transmis că preia atribuțiile de subprefect cu entuziasm. Mai ales că vine din zona privată și are primul contact cu o funcție publică.
“Este o provocare pentru mine, mai ales că eu vin din mediul privat și nu vin dintr-o poziție de administrație publică. Este o provocare pe care am acceptat-o și sper să îmi duc mandatul până la capăt. Abia aștept să îmi primesc atribuțiile și să mă apuc de treabă”,
Magda Oleniuc, subprefect
Ea a oferit asigurări că ușa îi va fi mereu deschisă pentru toți cei care doresc sprijin din partea sa și nu va precupeți niciun efort în a-și îndeplini sarcinile care îi revin în noul parcurs profesional.
Magda Oleniuc a obținut postul de subprefect datorită PLUS iar Aneta Gireadă, fost primar cu două mandate în comuna Mihai Eminescu, cu sprijinul PNL.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: