Întrunire în memoria lui Andrei, la Dorohoi: Un fost concurent de la Românii au talent a recitat poezii, printre lacrimi - FOTOGALERIE

Cenaclu „Editor” al Casei municipale de cultură Dorohoi a organizat duminică, 11 ianuarie în jurul amiezii o întâlnire „In memoriam Andrei”, la care au participat în jur de 25 de persoane, iar seara se vor aduna pentru a lansa lampioane. Băiatul, care şi-a luat viaţa în această săptămână a fost înmormântat pe 9 ianuarie, iar pe ultimul drum l-au condus sute de oameni.

 

Pentru început în sala Casei de cultură s-a ţinut un moment de reculegere, apoi fiecare dintre cei prezenţi au povestit întâmplări legate de Andrei, l-au descris aşa cum l-au simţit ei şi au fost emoţionaţi să-i audă vocea prin înregistrările lăsate sau poeziile scrise. Colegi de la cenaclu, profesori, prieteni şi-au amintit, s-au întristat, au plâns, au retrăit şi regândit imaginile şi clipurile cu el. Sora mai mică a lui Andrei a venit şi ea la întâlnire şi a citit poeziile fratelui şi fiecare vorbă sau imagine au lăsat-o fără glas şi cu faţa în lacrimi.
„Un copil ambiţios care era mereu în competiţie cu ceilalţi. Îl vedeam ca pe un copil cu un viitor mare şi a creat o spaimă ca fiecare părinte poate păţi aşa ceva, astăzi să vorbim despre el ca şi cum ar fi cu noi. Am avut încredere în el, în talentul lui şi la primul eveniment public l-am pus să cânte. Mereu „mă necăgea” stătea ore întregi cu microfonul în mână, dar i-am dat voie să se dezvolte” a spus Valuţa Murariu, directoarea Casei de cultură.
 Din sutele de postări de pe internet de la prieteni şi colegi, doar 25 de persoane au ales să vină în această zi la reuniune. Printre ei s-a numărat și Sabin Cojocaru, adolescentul care a participat la Românii au Talent și a impresionat o țară întreagă cu povestea sa tristă de viață.
Un tânăr deosebit care m-a impresionat prin lupta sa pentru muzică şi poezie. A fost un fenomen, care a trezit în mulţi tineri, semne de întrebare. A vrut să fie prieten cu toată lumea, cei care credeţi că aveţi un talent, faceţi ceva, urmaţi-vă visul” a zis Camelia, una dintre colege. „Cu emoţie în glas a ştiut cum să vorbească, să-i respecte pe cei de lângă el. Aici la cenaclu suntem ca o mare familie şi putem fi consideraţi fraţii lui, iar sora lui să apeleze la noi, la mine în special ori de câte ori are nevoie” a afirmat scriitorul Bara Abdulbaki.
O parte din cei prezenţi nu au putut lua cuvântul, lacrimile vorbind în locul lor, altcineva a compus o poezie pentru a exprima ceea ce crede despre Andrei.
 „Poeţii nu mor niciodată!” a menţionat simplu, un profesor din sală, poeziile şi muzica sa va dăinui prin cei care l-au cunoscut.
Mihaela AMARINE
[[galerie-foto]] 
CITEȘTE:
 Ceartă crâncenă la înmormântarea elevului seminarist care s-a spânzurat - VIDEO