Luarea de poziție a venit în urma unor zvonuri lansate pe rețelele de socializare.
Părinții au acces în unitățile de învățământ la festivitățile care marchează începerea cursurilor noului an școlar, transmite ministrul Educației într-un mesaj pe Facebook. Sorin Cîmpeanu începe mesajul cu #CombatemFakeNews și precizează că „Ministerul Educației și Ministerul Sănătății nu descurajează în niciun fel prezența familiilor la deschiderea anului școlar”, conforn edupedu.
„Părinții au acces în unitățile de învățământ la festivitățile care marchează începerea cursurilor noului an școlar! Informația potrivit căreia Ministerul Educației a emis o decizie restrictivă este falsă”, scrie ministrul Cîmpeanu în mesajul citat.
„Ministerul Educației și Ministerul Sănătății nu descurajează în niciun fel prezența familiilor la deschiderea anului școlar, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a evenimentelor de acest tip se organizează în spații deschise”, mai transmite acesta.
Într-un alt mesaj ministrul scrie că...
„luni, 5 septembrie, milioane de copii și tineri vor intra pe porțile grădinițelor, școlilor și liceelor din România. După doi ani de restricții, de data aceasta bucuria primei zile de școală va putea fi împărtășită din nou și de părinți și bunici. Am convingerea că toți directorii de unități de învățământ înțeleg importanța deschiderii către comunitate și a implicării familiei în educația copiilor și tinerilor, încă din prima zi de școală. Luni ne dorim să vedem fotografii din grădinițe, din curțile școlilor, mai ales din clasele unde cei mici iau primul contact cu viața de elev”.
Potrivit surselor Edupedu.ro, mai multe postări ale unui influencer s-ar fi distribuit masiv în spațiul online, iar în mesajele respective era menționat faptul că la o grădiniță din București, Sectorul 3, părinții ar fi primit indicații că nu au voie să conducă copiii în incinta grădiniței, ci doar până la poartă. Mesajele ar fi fost preluate de mai multe publicații.