În subsolul acesteia se află şi o criptă a familiei de voievozi şi mitropoliţi Callimachi, cu oseminte vechi de peste 300 de ani.
Lângă municipiului Botoşani, pe drumul ce duce către Ipoteşti, satul copilăriei lui Eminescu, se află Stânceştiul, o mică localitate rurală din coasta reşedinţei de judeţ. Majoritatea turiştilor trec cu vederea micul cătun, în drumul lor către două destinaţii cu notoriteate pentru acest colţ nordic al Româniai. Mai precis, este vorba de lacul cu nuferi din codrii Ipoteştiului şi complexul Memorial dedicat poetului Mihai Eminescu.
Puţini ştiu însă că în Stânceşti se află unul dintre cele mai inedite şi impresionante obiective turistice din această parte a ţării: cea mai nordică şi misterioasă capelă princiară din României. Se numeşte Capela „Sfântul Teodor Sicheotul“ şi a aparţinut familiei Callimachi, un neam boieresc care a dat ţării, patru voievozi, un mitropolit, numeroşi principi şi diplomaţi deosebit de importanţi, precum Teodor Callimachi, ambasadorul Unirii din 1859. În subsolul capelei se află cripta cu osemintele a numeroşi membri importanţi ai acestei familii.
Totodată, împrejurimile aduc aminte de existenţa pe aceste meleaguri a celui mai luxos conac boieresc de ţară din Moldova, întreţinut de grădinari şi valeţi italieni, care i-a uluit pe toţi cei care l-au vizitat. În interiorul acestui conac s-a aflat şi un centru cultural deosebit pentru România sfârşitului de secol XIX şi începutul secolului XX.
„Capela Callimachi reprezintă un punct de interes turistic deosebitt, destul de puţin cunoscut însă. Aminteşte de un belle epoque şi de nişte realizări arhitectonice şi culturale deosebite aici la Stânceşti. A fost o adevărată perlă din nordul Moldovei. Este de altfel un loc care adăposteşte o parte din istoria acestei ţări, un mormânt princiar, cu mărturii vechi de sute de ani“, spune Traian Apetrei, om de cultură botoşănean, dar şi un apropiat al familiei Callimachi.
Capela are o formă semi-circulară şi este acoperită cu o cupolă strălucitoare. Capela aceasta elegantă, amintind de vremurile grandorii boiereşti face notă discordantă cu împrejurimile, dar mai ales cu locul viran din împrejurimile sale, din care mai răsar ici şi colo câteva vestigii misterioase. Capela „Sfântul Teodor Sicheotul“ are 200 de ani vechime şi este probabil cea mai nordică şi mai puţin cunoscută necropolă princiară din România. Aici, în cavourile de sub capelă, îşi dorm somnul de veci 11 mari boieri, prinţi şi prinţese din renumita familie Callimachi.
Cele mai vechi oseminte au peste 300 de ani. Mai precis, în criptele ocupate se află rămăşiţele lui Dimitrie Callimachi, mare ban în secolul al XVIII -lea şi al soţiei sale, Mariei Sturdza, ale vornicului Alexandru Callimachi şi ale soţiilor sale Elena Conachi şi Maria Cuza. Tot aici a fost depus şi renumitul diplomat al Unirii Principatelor Române în 1859 şi un apropiat al lui Alexandru Ioan Cuza, ambasadorul şi eruditul Teodor Callimachi, dar şi soţia sa Zenaida Moruzzi. Apoi, tot în criptele de la Stânceşti se află şi rămăşiţele pământeşti ale principilor Alexandru Callimachi şi a surorii sale Zenaida Callimachi, contesă de Roma.
Fiecare defunct a fost depus într-o criptă cu piatră funerară superb decorată, pe care se află imprimate cu litere alese numele dar şi rangurile celui care odihneşte în acel loc. În necropola familiei Callimachi, se ajunge prin capela „Sfântul Teodor Sicheotul“ pe o uşă laterală şi pe nişte scări care coboară în adâncurile pământului. Aici sunt amenajate impresionantele cripte boiereşti şi princiare. De altfel întreaga capelă a fost realizată pentru a deservi necropolei princiare. A fost realizată în stil neoclasic, dar cu elemente bizantine, în anul 1837, odată cu impunătorul conac al familiei Callimachi, situat chiar lângă capelă.
Astăzi conacul nu mai există, fiind distrus în perioada comunistă.
„Capela deservea marele conac, mai bine zis palatul familiei Callimachi de aici de la Stânceşti. Destinaţia ei era clară, aceea de a fi o necropolă a familiei Callimachi. Aici de altfel au fost aduşi unii dintre cei mai importanţi membrii ai familiei. Era o familia în plin ascensiune. Dăduseră ţării patru domnitori şi un mitropolit, aveau ranguri înalte şi o cultură deosebită“, ne explică Traian Apetrei pentru Ziarul Adevarul
Povestea capelei este legată de cea a conacului dispărut de la Stânceşti şi care începe în zorii veacului al XIX -lea. Familia Callimachi, în ciuda numelui era o familie românească, de moldoveni din Basarabia. La origine au fost, se spune, răzeşi din ţinuturile Orheiului şi se numeau Călmaşul. Cu timpul au ajuns să primească ranguri boiereşti. Era cunoscut astfel în 1729, un Teodor Călmaşul, vornic de Câmpulung. El este cel care va cumpăra moşia de la Stânceşti, astăzi judeţul Botoşani, de la un boier autohton. Cu timpul boierii Călmaşul, şi-au grecizat numele intrând în slujbă şi la Instambul, preschimbându-l în Callimachi. Încă de la mijlocul secolului al XVIII-lea, la Stânceşti, boierii din neamul Callimachi ridică un mic conac de ţară. Aici îşi vor stabili şi reşedinţa odată cu Maria Callimachi şi fiul ei Ioan Callimachi. „Iar fiului meu Ianachi i-am dat moşia Stânceşti, baştina tătâne-său.
Iar casele dintâiu au fost făcute cu osteneala şi cheltuiala mea, iar pe urmă le-au făcut Ianachi, cu cheltuiala şi osteneala sa“, scria văduva Maria Callimachi în testamentul său din 5 martie 1794. În aceea perioadă, era vorba însă de un conac boieresc de ţară. Abia la începutul secolului al XIX lea, Stânceştiul boieresc îşi va găsi strălucirea, tot printr-o dorinţă testamentară a unei boieroaice din neamul Callimachi. Mai precis este vorba despre Ruxandra Catargi, soţia lui Ioan Callimachi şi mama lui Alecu Callimachi, vornic al Ţării de Sus la începutul secolului al XIX-lea.
„Alexandru Callimachi respectă voinţa mamei sale Ruxandra şi ridică o capelă la Stânceşti, aşa cum apare şi în testament, pentru pomenirea tuturor celor din neamul Callimachi“, spune Traian Apetrei.
Totodată, lângă capelă, Alexandru sau Alecu Callimachi ridică un palat impresionant, unic în Moldova. „Foloseşte pentru ridicarea lui arhitecţi italieni“, adaugă Apetrei. Pentru somptuoasa reşedinţă a familiei Callimachi, Alecu tocmeşte cei mai buni meşteri, dar şi speciaşti în decoraţiuni interioare din Franţa şi peisagişti renumiţi din Europa. Minunea de la Stânceşti a fost terminată în anul 1837. Era un palat neo-clasic care uimea de la prima vedere. Urmaşul lui Alecu, diplomatul Teodor Callimachi, îl face şi mai impresionat. Acesta, un colaborator fidel al lui Alexandru Ioan Cuza, se retrage definitiv la conacul de la Stâncelşti şi îl transformă într-un castel uluitor cu adaosuri gotice şi grădini de vis, în care se plimbau cerbi şi păuni.
Urmaşii familiei din perioada interbelică erau la rândul lor impresionaţi de reşedinţa lăsată moştenire de înaintaşi.
„Castelul de la Stânceşti era de proporţii impozante, construit într-un splendid stil gotic, corpul central având ca elemente decorative la nivelul etajului 1 frumoase ancadramente la ferestre, precum şi două statui adosate faţadei, care încadrau cele trei ferestre ale salonului de la etaj, deasupra căruia era sculptată o rozasă. În partea superioară a corpului central se afla un fronton sculptat în piatră şi, pe toată lungimea faţadei, o cornişă artistic dantelată“, preciza unul dintre urmaşii familiei Callimachi, citat de N. D. Ion în volumul „Castele, palate şi conace din România“.
De altfel Traian Apetrei, un apropiat al ultimilor Callimachi spune că acest castel era deservit de personal specializat adus din străinătate şi reprezenta încă din perioada în care era locuit, o atracţie uluitoare pentru turişti.
„Avea nişte grădini de-a dreptul impresionante. Aici lucrau valeţi şi grădinari italieni, personal cu înalte calificări. Ofiţerii germani ajunşi în această zonă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, îşi făceau poze cu acest castel şi trimiteau acasă în Germania. Era ceva cu adevărat deosebit“, spune Traian Apetrei.
Acest superb castel neo-clasic şi cu elemente gotice a fost însă distrus de comunişti. Deşi Scarlat Callimachi, unul dintre ultimii principi din acest neam, era un socialist înfocat, castelul de la Stânceşti nu a fost iertat. Pur şi simplu a fost ras de pe faţa pământului.
„A fost distrus complet în perioada comunistă. Reprezenta un simbol al unei clase care trebuia să dispară din toate punctele de vedere. Nu a contat influenţa lui Scarlat Callimachi. Castelul a fost pur şi simplu distrus“, spune Traian Apetrei.
În urma sa a rămas doar un teren viran, două coloane tăiate şi îngropate pe jumătate în pământ, dar şi capela familiei Callimachi, pe care în mod curios comuniştii nu au dărâmat-o.
Dincolo de grădinile impresionante şi castelul uimitor prin arhitectura sa, la Stânceşti exista în secolul al XIX-lea, dar şi în perioada interbelică, un adevărat centru cultural. Este vorba despre o bibliotecă uriaşă, care avea peste 60.000 de volume, inclusiv rarităţi editoriale. Cel care a fondat şi a dat strălucire acestei biblioteci a fost diplomatul Teodor Callimachi. Rudă prin mama sa cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Teodor a contribuit decisiv în plan diplomatic la recunoaşterea unirii Moldovei cu Ţara Românească în anul 1859. După abdicarea lui Cuza, Teodor Callimachi s-a retras la castelul de la Stânceşti împreună cu soţia sa, Zenaida Moruzzi, alături de care a avut cinci copii. Fiind un intelectual şi un erudit de seamă, Teodor Callimachi a strâns peste 60.000 de volume la biblioteca din Stânceşti.
„La conacul său a strâns numeroas cărţi, multe titluri rare. Era cea mai mare bibliotecă din Moldova“, a precizat istoricul Gheorghe Median.
La biblioteca din castel, se afla şi ediţia princeps a primului cod de legi din Principatele Române, de inspiraţie vest-europeană, „Codul Calimah“. Tot aici, la bibliotecă, s-a consumat şi un episod controversat din istoria ţării. A fost tradusă şi editată o versiune controversată a Noului Testament de către teologul şi ierodiaconul Dumitru Cornilescu, originar din Mehedinţi. Acesta a stat la castelul Callimachi de la Stânceşti patru ani la invitaţia prinţesei Ralu Callimachi, pentru a realiza o traducere nouă a Bibliei, în limba română. Traducerea a văzut lumina tiparului în 1921, lucrarea fiind finanţată de prinţesa Callimachi.
Cornilescu între timp se desprinde de Biserica Ortodoxă şi devine unul dintre fondatorii Bisericii Evanghelice Române. Automat versiunea lui Cornilescu a stârnit controverse în cadrul Bisericii Ortodoxe Române care nu a recunoscut oficial traducerea acestuia. Versiunea traducerii lui Cornilescu, realizată în biblioteca de la Stânceşti, este însă recunoscută şi folosită astăzi de cultele neo-protestante din România. Biblioteca a fost dărâmată de comunişti odată cu castelul, iar cea mai mare parte a cărţilor a dispărut.
