Interzis sub 18 ani – filmuleţul de la teatru care a rupt Internetul - VIDEO

 

Un filmuleţ de jumătate de minut de la Teatrul Mihai Eminescu a devenit una dintre cele mai vizionate postări de pe Youtube.com din istoria judeţului. 30 de secunde au fost suficiente pentru ca acest clip să adună numai până marţi 7 ianuarie în jurul orei 7:30 nici mai mult, nici mai puţin de 1.092.529 vizualizări, întrecând astfel categoric „mine, mide, mineriadele” lui Constantin Conţac sau „votul de blană” al lui Florin Ţurcanu.

"Sunt găselniţe de marketing"
Filmul nu reprezintă altceva decât o reclamă la piesa „Interzis sub 18 ani” şi a fost încărcat pe 30 noiembrie 2010. El a fost conceput de Radu Botez, inginer, fost angajat al instituţiei la compartimentul de marketing. În ciuda titlului nu conţine nici măcar o secundă cu vreo imagine mai deocheată, însă titlul pare să fi fost cel care a atras atât de mulţi curioşi. „La toate piesele am făcut noi felurite clipuri. De ce o fi avut acesta aşa un impact…? Poate că am pus şi acea bulină roşie pe afiş. Sunt găselniţe de marketing”, ne-a declarat Traian Apetrei, directorul Teatrului Mihai Eminescu. În ciuda succesului uriaş de pe Internet, piesa a avut viaţă scurtă pe scenă.
În trei reprezentaţii şi-a depăşit de trei ori bugetul
S-a jucat de 11 ori la Botoşani, o dată la Iaşi şi o dată la Suceava. Ar mai fi avut probabil şi alte reprezentaţii dacă nu ar fi plecat un sfert dintre actorii care evoluau în „Interzis sub 18 ani”. Daniela Bucătaru, Ana-Maria Cazacu, Bianca Buhă şi Eduard Sandu jucau în această piesă şi cu excepţia celei dintâi, toţi ceilalţi au părăsit instituţia botoşăneană invocând neînţelegerile cu directorul artistic Volinaşi Costin. Odată cu aceştia a plecat şi Radu Botez, cel care a conceput videoclipul. Printre altele, acesta a mai contribuit la producerea unor pagini web pentru AlfaLand, Elsaco, Elco sau Casa Pâinii. Chiar şi în aceste condiţii spectacolul şi-a depăşit serios bugetul. A fost jucat cu precădere la „Sala Atelier” şi nu a necesitat decât 387 de lei pentru punerea în scenă, bani care s-au dus pe obiective de inventar, precum pantofi de damă, tricouri, pantaloni bărbăteşti şi de damă. În numai trei reprezentaţii s-au vândut bilete de 1.579 de lei, adică aproximativ triplu faţă de fondurile cheltuite pentru punerea în scenă.
"Două puştoaice de aproape aceeaşi vârstă împart acelaşi spaţiu"
„Interzis sub 18 ani” a fost regizat de Lenuş Moraru după un text de Mihaela Michailov, scenograf fiind Gelu Râşcă. Mihaela Michailov a absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, în 2000, studii aprofundate în domeniul literaturii comparate în 2001 şi master de scriere dramatică la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică în 2008. Din 2009 este doctorand la UNATC. Este dramaturg şi critic de artele spectacolului. A câştigat Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 2006 – Complexul România -, montată la Teatrul Naţional din Bucureşti de către regizoarea Alexandra Badea. În octombrie 2008 a avut loc, la Teatrul Foarte Mic, premiera spectacolului "Interzis sub 18 ani", pe textul Mihaelei Michailov, în regia Ioanei Pău, după doi ani acesta văzând lumina scenei şi la Botoşani. "La 18 ani poţi să votezi. La 18 ani poţi să bei alcool. La 18 ani poţi să conduci. Dar la 17 ani şi 3 luni? Două puştoaice de aproape aceeaşi vârstă împart acelaşi spaţiu. Tatăl uneia e iubitul celeilate. Nevoia de afecţiune îi ţine împreună. "Interzis sub 18 ani" e piesa interdicţiilor care râcâie crizele. Părinţii au voie aproape tot. Copiii, aproape nimic. Interdicţiile se aplică discriminatoriu şi le cenzurează copiilor dreptul la replică. Părinţii pot spune ''de-aia'', copiii trebuie să tacă. Autoritatea produce revoltă. Revolta subminează autoritatea. Adolescenţii şi părinţii consumă criza vârstei. Criza de la 17 ani şi criza de la 40 de ani îşi dispută întâietatea.Ştim cine ne sunt părinţii? Ai cui copii devenim?" povestea Mihaela Michailov despre piesa a cărei avanpremieră la Botoşani a generat aproape 1,1 milioane vizualizări pe Internet.
Sergiu BĂLĂŞCĂU




DETALII DESPRE PLECAREA ACTORILOR DIN PIESĂ AFLI AICI:
 Scandal monstru la teatru, Volin acuzat de imoralităţi, depravare şi alcoolism
 Plângere penală şi demisie la teatru - Când se îmbată eşti un actor de căc at