Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” a ajuns în 2011 la o ediţie jubiliară. S-au împlinit 20 de ani de la acordarea lui, prilej cu care la Botoşani au fost prezenţi cinci dintre laureaţii celor două decenii şi s-a editat şi o antologie cu poeziile acestora. Din 1991 manifestarea culturală venită oarecum şi ca o replică la un kitsch cu substrat politic din Bucureşti îl are ca artizan principal pe scriitorul Gellu Dorian. În calitate de preşedinte al Fundaţiei Culturale „Hyperion – Caiete botoşănene” acesta şi-a propus la prima ediţie ca manifestarea să acopere măcar 20 de ani. Aceştia tocmai s-au împlinit săptămîna precedentă. Cum s-a născut acest premiu care face în fiecare dată de 15 ianuarie ca Botoşani să devină capitala culturală a României, cum e evoluat de-a lungul anilor şi mai ales ce urmează vă propunem să aflaţi în acest interviu.
 -    Avem 20 de ani de Premiu Eminescu la Botoşani. Ce este mai important, că se cultivă cultul lui Eminescu, se oferă o recunoştinţă poeţilor contemporani sau faptul că, pentru cîteva zile, Botoşani devine capitala culturală a României?
-    Cred că important este în primul rînd faptul că marca de bază a acestei zone, a Botoşanilor este cultura, cultura însemnînd nu neapărat numai Eminescu, ci şi toate formele ei de aici, de la cele instituţionale la cele pur obşteşti sau individuale. Faptul că de 20 de ani de zile la Botoşani se acordă Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” a atras atenţia, faţă de pînă atunci, întregii societăţi româneşti, asupra oraşului Botoşani. Este firesc ca în ianuarie, data naşterii oficiale a lui Eminescu pentru că Eminescu s-a născut totuşi pe 20 decembrie 1849, să fie aşa şi să se facă mai multe manifestări, să atragă atenţia, mai ales că anul acesta s-a şi decretat şi Ziua Naţională a Culturii pe data de 15 ianuarie. Nu întîmplător, ci pentru că această dată este ziua naşterii lui Eminescu. Deci, capitala culturii într-o zi este firească, dar noi am dori ca în această zonă cultura să fie la fel de bine standardizată şi la nivel înalt ca de 15 ianuarie.
„Se făcuse o campanie foarte urîtă, coordonată de un anumit ins, Val Guraliuc”

-    De unde a venit această idee de instituire a Premiilor Eminescu?
-    În ’90 era aşa un fel de amestec de tot felul de lucruri, era greu de preluat forma veche a Zilelor Eminescu cu tot felul de cutume şi la nivel naţional chiar în acei ani, în ’90 un Tribun pe care îl ştiţi, Corneliu Vadim Tudor, a şi instituit un astfel de premiu, oferind acest premiu unei poete anonime, fără nici o legătură cu poezia sau cu marca numelui Eminescu. Şi atunci am luat decizia cu un grup de prieteni să instituim la Botoşani premiul şi astfel să schimbăm şi formatul Zilelor Eminescu şi Primăria de atunci, prin Corneliu Vicenţiu Daniliuc primar, în martie 1991, a fost de acord cu instituirea acestui premiu şi de la an la an, pas cu pas, cu tot felul de intrigi, dar şi de susţineri, am reuşit să îl aducem la ediţia XX.

-    Pentru că aţi adus aminte de intrigi. Au fost tot felul de critici de-a  lungul anilor. Nu v-aţi gîndit la un moment dat să renunţaţi la această iniţiativă?
-    Ba da, am şi declarat prin 2001-2002 televiziunii din Iaşi, atunci apăruse în presă, se făcuse o campanie foarte urîtă, coordonată de un anumit ins, Val Guraliuc, îi şi dau numele. Am declarat că voi renunţa, dar nu la premiu, ci la organizarea lui, premiul urmînd să fie oferit în continuare de Primăria Botoşani, dar eu să mă dau deoparte. Am considerat totuşi că nu este bine pentru că în 1991, cînd am pornit acest premiu, mi-am propus să ajung la ediţia a XX – a, considerînd apoi că o asemenea tradiţie duce premiul de la sine mai departe. Şi am continuat cu toate răutăţile venite asupra-mi, ignorînd pur şi simplu, ştiind de la cine vin şi cine sunt, încît s-a ajuns ca brandul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” să fie unul considerat nu numai la nivel naţional, ci şi în afară.

„Nu poţi avea la 30 de ani Opera Omnia”

-    Au fost tot felul de luări de poziţii şi după ediţia din acest an, iar multe dintre ele au sunat cam aşa: d-le, de ce trebuie să aştepte un poet 60 şi ceva de ani ca să primească Premiul Omnia. De ce nu este recunoscută valoarea la 30 de ani sau la 40 de ani? Şi spunea cineva chiar că Eminescu, dacă ar fi trăit acum, nu ar fi ajuns niciodată să primească un premiu de acest gen pentru că a murit la 39 de ani.
-    Da, sunt îndreptăţite astfel de întrebări, dar în primul rînd un astfel de premiu naţional nu a existat pînă în ’90 şi a fost aproape o datorie de recuperare a unor poeţi care, deşi foarte importanţi, nu au fost distinşi cu astfel de premii, iar, aşa cum ai şi spus, premiul se acordă pentru Opera Omnia, nu poţi avea la 30 de ani Opera Omnia, poţi avea un început favorabil, un început foarte bun. Eminescu la 39 de ani avea o singură carte de poezie. Dacă ar fi trăit normal că ar fi scris mai mult şi şi-ar fi gîndit opera ca pe o operă împlinită în timpul vieţii lui, ori opera lui s-a împlinit după moarte. Prin urmare, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia se acordă unui poet român contemporan. Printre ei s-au aflat şi poeţi tineri. Mihai Ursachi a obţinut acest premiu la 50 de ani, deci e o tinereţe în poezia celor care erau împliniţi. Mircea Dinescu, la fel este un poet tînăr, cînd a primit premiul nu avea încă 60 de ani. Considerăm tinereţea asta şi în raport cu premiul care abia împlineşte 20 de ani anul acesta.

-    Ultimii doi poeţi vin din Statele Unite şi Franţa şi au apărut informaţii sau zvonuri că ar exista interese să se acorde premii unor poeţi din afara ţării pentru mijlocirea unor vizite ş.a.m.d.
-    Nu, nu, nu. De exemplu, au fost recuperaţi încă doi poeţi care au trăit în diaspora. Asta nu înseamnă că nu au scris în limba română şi nu există în literatură română, Ilie Constantin în 2002 şi Gabriela Melinescu în 2005. Prin urmare, şi aceşti doi poeţi, Dorin Tudoran şi Dinu Flămînd, cel puţin Dinu Flămînd, a fost nominalizat de mai multe ori. Dorin Tudoran este un poet care din 1985 trăieşte în Statele Unite, a mai scris poezie şi are o operă poetică împlinită. Deci nu oferim acest premiu pentru a le înlesni vizite fiindcă ei oricum veneau. Dinu Flămînd este aproape lună de lună în ţară, iar Dorin Tudoran…
„Cuvîntul nostru este pînă la nominalizări, de aici încolo juriul decide”

-    Nu, informaţii erau precum că organizatorii, cei care se ocupă de premiul naţional, îl atribuie ca să plece prin Statele Unite, Franţa…
-    A nu, nu-i adevărat, eu, de exemplu, n-am fost în Suedia la Gabriela Melinescu, n-am fost nici în Franţa la Dinu Flămînd sau Ilie Constantin, iar în America cînd m-am dus, nu m-am dus la Washington invitat de Dorin Tudoran, ci în altă parte, deci asta este tot o răutate şi nu contează.
-    Aveţi dvs. ca organizator vreun cuvînt de spus în stabilirea cîştigătorilor?
-    Nu.

-    Sau este exclusiv apanajul juriului?
-    Cuvîntul nostru, celor de la fundaţie şi al meu, este acela în organizarea nominalizărilor, care au şi ele un caracter destul de ezoteric, de închis, ele fiind făcute printre cei care, de regulă, cunosc poezia respectivă, dar nu omitem nici întrebările în masa cititorilor, în biblioteci sau în alte zone în care poezia să aibă impact. Deci cuvîntul nostru este pînă la nominalizări, de aici încolo juriul decide.

„Nu sunt costuri atît de mari, care să sperie lumea”
-    Dincolo de latura profund culturală a unor asemenea manifestări, este nevoie şi de bani. Cît costă Zilele Eminescu?
-    Lumea nu trebuie să se sperie. Anul acesta a costat mai mult pentru că a fost ediţia cu tipărirea colecţiei cu poeziile cîştigătorilor, au fost 19 titluri de carte care au costat 100.000 de lei şi care înseamnă un tiraj de aproape 10.000 de exemplare şi peste 5.000 de pagini. Este foarte puţin. Colecţia în sine a costat în realitate peste un miliard şi jumătate, dar Primăria a investit 100.000. Fără aceasta, nu sunt costuri atît de mari, care să sperie lumea. Nici premiul nu are o valoare pecuniară prea mare, iar banii vin oricum de la sponsori. Bugetul Primăriei este alocat, prin Teatrul Mihai Eminescu, spectacolului de gală, iar celelalte lucruri sunt, tot aşa, adunate din diferite sponsorizări sau proiecte. De exemplu, anul acesta pentru cazarea de la hotel şi mesele de acolo şi o parte din transport Fundaţia Culturală Hyperion a obţinut bani de la Ministerul Culturii, o sumă modică aş putea spune, 12.000 de lei. În total, cheltuielile de masă şi transport au fost mai mari un pic, dar a intervenit şi Memorialul. Deci, dacă am aduna toate lucrurile astea, cred că s-ar duce toată povestea la 50.000 de lei.

-    Şi ce o să se întîmple cu antologia, o să fie disponibilă în librării, o să poată fi cumpărată?
-    Sigur că da. Tirajul s-a împărţit în două: jumătate Primăria Municipiului Botoşani, care astfel îşi recuperează acei bani pentru că nu este un proiect nerambursabil, acesta este un proiect prin asociere şi trebuie recuperaţi banii şi altă jumătate de tiraj, 250 de exemplare, au revenit fundaţiei, care le-a împărţit autorilor, moştenitorilor şi celor care au scris postfeţe, iar o parte din tiraj, pînă în 130, vor fi difuzate prin reţeaua de librării a Editurii Paralela 45. Deci ele vor ajunge. Avem deja comenzi de la biblioteci, de la centre universitare şi chiar credem că în perspectivă Editura Paralele 45 o să mărească tirajul la unele cărţi.

„Anul trecut, anul acesta, a fost foarte greu din punct de vedere al sponsorilor”

-    Spuneaţi cînd aţi demarat acest proiect, în urmă cu două decenii, că vă doriţi să se acorde premiul măcar 20 de ani. Ce urmează acum, după ce au trecut cele 20 de ediţii?
-    Păi o să urmeze an de an alte ediţii, cu siguranţă pentru că acum ar fi foarte greu să renunţe orice primar care ar veni în fruntea municipiului Botoşani, ar prelua cu siguranţă acest brand şi l-ar duce mai departe. Noi începem deja nominalizările pentru ediţia a XXI – a, adică sondajele pentru nominalizări, va intra în discuţie o promoţie nouă, a optzeciştilor, în care cel puţin cinci-şase poeţi au deja opera conturată, deci continuăm, aducem bani, sperăm să dăm şi un gir statutar unei instituţii a acestui premiu tot prin Primăria Municipiului Botoşani, cu Fundaţia Hyperion, ar trebui să devină de utilitate publică şi în acel caz, fiind existentă instituţia premiului naţional, care ea moral există, dar cu acte în regulă nu, ducem mai departe acest brand.
-    Aţi adus aminte de mai multe ori de bani şi de sponsori. Mai sponsorizează cineva cultura în anul 2011?
-    Uitaţi că au sărit de exemplu anul acesta două bănci importante, BCR şi OTP Bank, care au sponsorizat, Elsaco a contribuit în parte la editarea colecţiei, că noi ca fundaţie am avut un procent în asocierea cu Primăria. Alţi sponsori cu lucruri mai mici, cu bani mai puţini, au sărit, sar, dar într-adevăr anul trecut, anul acesta, a fost foarte greu din punct de vedere al sponsorilor, foarte, foarte greu, dar ne-au ajutat.

„Atunci într-adevăr bobîrnacele ar fi foarte, foarte dure”

-    Cînd o să cîştige un botoşănean Premiul Mihai Eminescu?
-    Păi doi botoşăneni au cîştigat, Mihai Ursachi şi Cristian Simionescu. Alţii cînd vor avea o Operă Omnia conturată şi recunoscută naţional.

-    Mă refeream la poeţi care trăiesc acum în  Botoşani şi vă întrebam pentru că atunci ar apărea poate şi mai multe discuţii privind o favorizare din partea juriului.
-    Abia atunci poţi să îţi dai seama dacă un poet din Botoşani sau din cercul nostru, al Hyperionului, ar lua acest premiu, atunci într-adevăr bobîrnacele ar fi foarte, foarte dure. Bineînţeles că sunt gînduri printre unii poeţi botoşăneni, unii care au chiar o operă conturată, nu dau nume, care chiar visează la acest premiu, însă raportarea la ceea ce decide jurul şi ceea ce înseamnă impactul operei lor în plan naţional nu cred că le îndreptăţeşte dorinţa.

Interviu realizat de Sergiu BĂLĂŞCĂU