INTERVIU Florinel Ursu : Acţionarii ne-au păcălit cu primele

 

La numai 28 de ani, Florinel Ursu, jucătorul care în urmă cu doar 3 ani de zile ridica tribunele de la Botoşani în picioare, pare să fi ajuns la apusul carierei sale. O accidentare care a recidivat a dus practic la plafonarea acestui jucător care promitea să ajungă departe şi care a părăsit clubul pentru care a evoluat cea mai lungă perioadă din cariera sa … pe uşa din spate. Fără ca cineva să se mai intereseze de soarta lui, fără să mai audă strigătele tribunelor care l-au iubit odată şi la auzul cărora vibra pe teren, Florinel Ursu şi-a făcut ieşirea din viaţa fotbalistică, dezamăgit de sportul rege care i-a fost a doua familie, dezamăgit de cei care odată îi promiteau laurii.

Viitorul său pare închis pe moment, presimte că şi-a încheiat conturile cu fotbalul, iar singurele frămîntări pe care le are acum se îndreaptă spre propria familie şi spre cei doi copii pe care trebuie să îi crească.

Florinel Ursu

Popovici nu mi-a dat nici o şansă

- Cît timp ai evoluat pentru FC Botoşani?

- 3 ani şi jumătate, iar la Botoşani am venit de la Petrolul Moineşti, am mai jucat la Dunărea Galaţi, în mai multe locuri, dar la Moineşti mai mult, iar cea mai lungă perioadă a fost la Botoşani.

- Care a fost motivul plecării tale de la echipa la care ai evoluat cel mai mult, vrei să îţi închei cariera sau aşa s-a decis?

- În trei ani şi jumătate doar prima parte de doi ani a fost frumoasă, a fost o perioadă bună şi ultima jumătate care a fost mai rea. Motivele cred că ar fi neacordare de şanse pe care nu le-am avut din partea antrenorului, poate nici eu nu am fost cum eram înainte, dar nici nu am avut şanse cînd trebuia, mă refer la perioada de cînd a venit dl. Popovici. La Apostol am avut şanse, am jucat, dar nu a ţinut echipa. A fost cum a fost cu Apostol, fiind la început nu a ştiut să ne ţină, a avut şi el greşelile lui, dar de cînd a venit Popovici nu am mai avut şanse să joc, au fost alţii preferaţi să joace în locul meu, chiar forţaţi, jucători care chiar nu meritau să joace.

- Crezi că faptul că nu ai intrat tu pe teren şi au fost forţaţi alţii să intre se poate datora într-o oarecare măsură şi unor presiuni venite din partea conducerii?

- Da, posibil, o explicaţie ar fi faptul că unii trebuiau văzuţi de impresari de exemplu, nu pot da nume, el a fost influenţat oricum de conducere, trebuia să vadă pe cineva, nu conta că nu a prins lotul o lună sau două, în meciul respectiv trebuia să joace.

- Şi pînă la urmă aceste încercări de vînzare a unor fotbalişti au avut finalitate?

- Se vede realitatea, că nu au vîndut pe nimeni şi s-au făcut multe greşeli, mai ales cu vechea gardă care a fost de acum 2-3 ani şi cu care s-au făcut nişte nedreptăţi mari. S-a renunţat uşor la nişte jucători care au dus greul în spate, iar alţii care au jucat 15 minute adunat, au avut mai multe beneficii şi mai multe şanse.

S-au adus jucători slabi pe bani mulţi, care au înşelat aşteptările

- Şi care ar fi motivul din punctul tău de vedere?

- În ultima perioadă a lui Leo Grozavu s-a schimbat strategia la echipă, de creştere de jucători de perspectivă, au cumpărat jucători tineri şi care au înşelat aşteptările 99% dintre ei. În afară de Tincu sau Ghiceanu, restul nu dau şanse la nimeni, după părerea mea s-au făcut erori, s-a renunţat la unii jucători care au promovat echipa, au susţinut echipa ani de zile şi s-a renunţat foarte uşor la ei, mă refer la Ovidiu Ciobanu, Andrieş, Mihai Filip, etc. Momentan la mine.

- Şi în cazul tău cum s-a procedat, cum ai fost anunţat că se renunţă la serviciile tale?

- Păi tocmai că nu am fost, prin gesturi, prin faptul că nu am fost băgat şi practic mi-au dat de înţeles că nu mai intru în calculele lor, mai mult nea Cornel (n.r. Cornel Şfaiţer), că dl. Popovici nu mi-a zis nimic. Popovici a avut discuţii individuale cu majoritatea jucătorilor în afară de mine şi încă unul, doi. El atît mi-a zis înainte de meciul de la Galaţi din tur că mă bagă titular şi după aia nu m-a mai băgat deloc. Asta a fost singura discuţie cu el. Nu ştiu dacă l-am dezamăgit, pentru că atunci cu Galaţiul, în tur acasă, luni înainte de meci am avut o discuţie în care el s-a adresat faţă de mine, că în următoarea sîmbătă după jocul cu Bacăul intru şi după aia nu m-a băgat nici cinci minute, a intrat altcineva. Şi de atunci şi eu am fost supărat. Mi-a scăzut şi interesul, erau alţii care erau accidentaţi 3 zile şi trebuiau să joace, vroiau, nu vroiau trebuiau să joace.

Giani Florian mi-a făcut rău involuntar

- Cît de mult ţi-a afectat acea accidentare cariera ta?

- Păi de atunci practic eu am început să sufăr, pentru că eu trebuia să fac repaus, dar aveam nevoie de rezultate şi am fost forţat să mă antrenez şi doctorul Pompiliu Popescu mi-a dat liber la antrenamente, dar a fost prea repede, pe mine m-a forţat, fără să vrea Giani Florian, era nevoie de mine în teren, el practic mi-a făcut rău indirect, fără să vrea. Nu îi port pică, din contră şi acum ţin legătura cu el, dar aşa a fost atunci şi pe toată perioada cît am stat accidentat nu am primit o primă măcar, deşi alţii primeau şi deşi dl. Iftime mi-a promis, trebuia să aibă bunul simţ să îmi dea şi mie, pentru că eu la club m-am accidentat, în cantonamentul din Antalya.

- De cine crezi că a fost influenţat Popovici pentru a renunţa la tine dintre oficialii clubului?

- Nu cred că dl. Iftime sau dl. Şfaiţer s-au băgat ei să îi zică, doar poate pentru faptul că deja am 28 de ani şi eram printre cei vîrstnici şi vroiau să aducă pe altcineva, nu pot să îmi dau seama, dar mergînd pe faptul că nu am mai jucat după accidentare, cred că acesta a fost motivul. Nu am mai jucat în ultimul timp pentru că nu-mi dădea şanse dl. Popovici.

Majoritatea jucătorilor au plecat fără să-şi primească toţi banii

- Deci să înţeleg că supărarea ta este îndreptată spre Popovici nu spre Şfaiţer sau Iftime.

- Aaa, în privinţa conducerii am altă supărare, ţinînd cont că am trei ani jumătate, în perioada aia cînd am venit eu, echipa care eram pe atunci cu Leo Grozavu, a fost o perioadă în care a fost bine, erau rezultate şi din care au rămas şi nişte prime restante, iar ei au ieşit şi au vorbit în presă că ei nu rămîn datori la nici un jucător şi vreau să spun că, acum cînd am plecat şi nu numai în cazul meu, toţi cei care au plecat, primele au rămas neplătite, contractul l-au dat primele nu, din 2008-2009 din retur de cînd a venit dl. Popovici, 3-4 prime restante care tot ne-a păcălit pe faţă că ni le dă şi alte 3-4 din turul de campionat, noi cei care am plecat nu am mai luat aceşti bani. Aşa că ei nu mai au cuvînt, ei ies în presă şi zic că sunt cei mai corecţi, dar nu este aşa. Dar asta contează mai puţin, ceea ce contează este felul în care se renunţă la unii jucători, cei care au dus greul şi au stat pe bani puţini. Iar alţii au venit şi au jucat cîte 10 minute, au jumătate de pasă la echipă şi o bară de un an sau doi ani şi au cîştigat cît alţii în patru ani. Eu amintesc doar meciul de la Giurgiu cînd era 2-2, erau disperaţi şi am dat gol şi pasă de gol, dar acum s-a uitat uşor.

Leo Grozavu a fost cel mai bun antrenor la Botoşaniului

- Cum îl cataloghezi pe Leo Grozavu?

- Leo Grozavu a fost cel mai autoritar antrenor de la FC Botoşani, care totul depindea numai de el, ce spunea el aia se făcea, de la jucători la conducere, dar şi cel mai apropiat de jucători, iar relaţia mea cu el a fost una normală de antrenor-jucător. Am avut o relaţie foarte bună, toţi am avut, a fost cel mai bun antrenor care a fost la Botoşani şi nu e numai părerea mea, mai mulţi băieţi care au fost în perioada aia şi care au mai avut antrenori gîndesc aşa. Cu Leo Grozavu a fost o perioadă de un an şi jumătate, a fost cred cea mai frumoasă perioadă la FC Botoşani de mulţi ani încoace.

- Şi cel mai slab antrenor?

- (rîde) … Toţi în afară de Leo Grozavu, de la Mihai Ciobanu pînă la Popovici, acum toţi îşi caută interesul. Ca oameni, ca autoritate, au fost mai slabi, ca rezultate fiecare a avut mai mult sau mai puţin, dar ca atmosferă, nu a mai fost aşa ca la Leo, nu s-a mai făcut un echilibru pentru jucători, iar eu am fost unul dintre jucătorii aceştia la care nu a existat echilibru în ultima vreme.

Florinel Ursu

- Care au fost colegii care ţi-au fost mai apropiaţi?

- Păi cu toţi m-am înţeles bine, toţi au avut plusuri sau minusuri, dar mai apropiat am fost de Ovidiu Ciobanu şi Vasilică Prisacă, cel care şi acum ţine echipa, că altfel ar fi cu un picior în C.

- Care a fost relaţia ta cu Ştefan Apostol?

- Nu vreau să comentez nimic de el, el a fost jucător, apoi antrenor, apoi iar a revenit la jucător, aici cred că a greşit el, asta e părerea mea, dar fiecare îşi urmăreşte interesul.

- Ce vei face în continuare?

- Eu mai am contract cu FC Botoşani pînă în vară, dar nu am mai fost ţinut la echipă. Aam încercat să vorbesc cu ei să îmi găsească altă echipă, au zis că nu au unde, iar la FC Botoşani, nu se mai poate, toate locurile sunt ocupate şi ca să vin eu să le plîng la poartă nu îmi stă în caracter, mai bine stau acasă cu copiii mei, cu băiatul şi cu fata, bine măcar că am alocaţie de la ei. Probabil că voi pleca la muncă în străinătate, este una dintre variante, aştept să treacă această perioadă care e grea pentru mine, dacă fotbal nu se mai poate, voi pleca, eu familia trebuie să mi-o întreţin.

Interviu realizat de Gabriela ERDIC