INTERVIU Florin Ghiorghiţă, dezvăluiri de la HSR, la… duş: Am stat fără un loc de muncă aproape doi ani şi jumătate, nu a interesat pe nimeni

Fostul, timp de 12 ani, viceprimar al municipiului Botoşani, este figura centrală a lumii politice locale de două săptămâni. După ApR, PRM şi PDL, după ce a declarat că preferă să se retragă din politică decât să părăsească rândurile democrat-liberalilor, după ce în nenumărate rânduri i-a adus laude publice lui Cătălin Flutur, Florin Ghiorghiţă a votat pentru demiterea propriului coleg de partid, Eugen Ţurcanu, care îi este şi rudă, din funcţia de viceprimar şi a contribuit decisiv la desemnarea unui viceprimar de la PSD. În această mişcare s-a aliat cu Ovidiu Portariuc şi Cosmin

 

Florin Ghiorghiţă intră astfel în istoria politicii botoşănene post revoluţionare, fiind autorul uneia dintre cele mai răsunătoare trădări politice. Săptămâna trecută, cel care s-a supărat pe partid după ce nu a mai fost susţinut pentru al patrulea mandat de viceprimar şi a votat alături de PSD-işti după ce a dobândit o funcţie la Registrul Auto Român, a participat la Somax TV,  la o ediţie specială Botoşăneanul TV. Afirmaţiile sale de atunci capătă acum alte conotaţii. Cele mai importante pasaje din acea emisiune le regăsiţi mai jos


"În PDL, sunt o serie de oameni fără nici un fel de rezultate, chiar şi preşedintele organizaţiei municipale..."

-    Acum, în momentul de faţă, membrul cărui partid sunteţi?
-    Deci eu, niciodată, nu mi-am dat demisia din PDL, niciodată nu am semnat o hârtie către un alt partid politic. Pe mine viaţa m-a învăţat că, de obicei, nu trebuie să mă grăbesc să iau decizii – şi mai ales în politică – în momentul în care sunt schimbări majore sau se preconizează a fi schimbări majore în viaţa unui partid, chiar şi a unui candidat sau a unui om. Este data o ordonanţă, acum nouă-zece zile a fost publicată, mai are termen de valabilitate încă 35 de zile. Nu cred că cineva ar fi trebuit să semneze o apartenenţă la un partid sau altul sau la a deveni sau nu independent. Toate aceste discuţii nu îşi au rostul în momentul de faţă. Eu sunt membru al PDL, nu mi-am dat demisia şi deocamdată nu-mi voi da demisia dacă nu voi fi împins spre acest lucru.

-    Dar de unde toate aceste discuţii în jurul dvs., precum că intenţionaţi sau aţi trădat deja, dar nu s-a produs şi oficial aeastă chestiune?
-    Probabil sunt unii binevoituri care au tot interesul. Aşa cum în ultimii doi ani am fost exclus din aproape toate funcţiile politice, scos şi din organizaţia municipală şi din cea judeţeană, din Biroul Permanent Local şi din Biroul Permanent Judeţean, probabil că, în momentul în care am candidat pe anumite funcţii şi nu am fost dorit de către colegii mei, probabil că sunt unii dintre ei care la ora actuală îşi propun cu tot dinadinsul să te împingă să faci un anumit pas sau să nu faci nici un pas, dar să-ţi lanseze tot felul de acuze. Din păcate, la ora actuală, la noi, în PDL, sunt o serie de oameni fără nici un fel de rezultate, chiar şi preşedintele organizaţiei municipale...

Cătălin Flutur "s-a înconjurat de câţiva oameni care preferă să îi sufle în ureche"

-    Fostul senator Daniel Humelnicu, nu cred că ştiu toţi oamenii despre cine este vorba.
-    Şi de ce să n-o spunem pe şleau şi am spus-o dintotdeauna, în momentul în care Cătălin Flutur, preşedintele organizaţiei judeţene, şi-a asumat eşecul pentru alegerile din 2012, preşedintele organizaţiei municipale nu a făcut acelaşi lcuru. Mai mult, acelaşi preşedinte, la alegerile europarlamentare, în care a ajuns „cu succes” la un scor de 9% sau chiar sub 9% pe unele organizaţii din municipiul Botoşani, cu siguranţă a tăcut şi nu a spus absolut nimic şi nu şi-a asumat nici un pic de răspundere. Asta în condiţiile în care, în momentul în care m-a înlocuit din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, eu veneam după o serie de rezultate pozitive. Începând cu 2007, când am obţinut un 29% la alegerile europarlamentare, candidat Florin Ghiorghiţă. În 2005, când am intrat în PD după alegerile locale, PD-ul avea 6% la consilieri locali şi 2% la candidatul de primar. În momentul în care am preluat acea organizaţie locală după fuziunea cu PLD-ul şi bineînţeles cu acordul dlui Cătălin Flutur, am ajuns să scoatem la alegerile locale din 2008, 52% la Consiliul Local şi 62% la candidatul de primar.

-    Spuneţi că este meritul dvs. principal?
-    Eu nu ştiu dacă este numai meritul meu, meritul echipei pe care am format-o în jurul meu. Este meritrul întregii echipe, a întregului lot care a evoluat la momentul respectiv şi care a obţinut, normal, şi pe un anumit trend politic la nivel naţional, a obţinut nişte rezultate foarte importante. Din păcate, acel lot a fost înlocuit, a fost distrus – de ce să nu le spunem pe cele drepte? – şi, din păcate, la ora actuală, este cineva care tinde spre 6,2% sau 5,2% la alegerile care vor urma. E greu, e rău să spui aşa ceva despre colegii tăi, dar, din păcate, i-am spus şi dlui Flutur cu diverse ocazii, s-a înconjurat de câţiva oameni care preferă să îi sufle în ureche, să-i spună tot felul de bârfe de la nivelul Consiliului Local, a consilierilor judeţeni, că nu-i bun Ghiorghiţă, că n-a fost bun Buhăianu, că n-a fost bună Macovei, că n-au fost buni mai mulţi şi, din păcate, au rămas câţiva în jurul lui fără rezultate şi repet, fără nici un rezultat.

"Chiar şi femeile, la organizaţia municipală, toată lumea, ar trebui să îşi asume un anumit succes sau un anumit eşec"

-    Vă este greu să daţi nume, de ce nu faceţi nominalizări?
-    Nu. Nu îmi este greu să dau nume, nu mi-a fost niciodată greu să dau nume.

-    Din ceea ce aţi spus se subînţelege că, doar din cauza preşedintelui de la municipiu, a ex-senatorului Daniel Humelnicu se întâmplă toate.
-    Niciodată nu mi-a fost greu să dau nume, am dat-o şi în cadrul Biroului Local şi în cadrul Biroului Permanent Judeţean...

-    Ei, dar acolo nu este presa, nu vede lumea.
-    Nu contează, asta nu sunt discuţii care ar trebui neapărat să le vadă lumea, sunt discuţii pe care noi, ca bărbaţi, ar trebui să le asumăm şi fiecare dintre noi ar trebui să facă lucrul ăsta. Chiar şi femeile, la organizaţia municipală, toată lumea, ar trebui să îşi asume un anumit succes sau un anumit eşec. Din păcate, în ultimul timp ne asumăm cam multe eşecuri şi asta nu e bine. Şi, din păcate, mereu vinovatul de serviciu a fost Florin Ghiorghiţă.

"În scandalul cu câinii noi nici nu ştiam ce se întâmplă acolo"

florin ghiorghita la somax tv -    D-le Ghiorghiţă, ce eşec v-aţi sumat dvs. dacă suntem la ora asumărilor?
-    Într-un moment în care am discutat într-un birou, între opt ochi, eram patru persoane într-un birou al dlui Flutur, după acel sandal cu câinii de prin 2011 şi acel scandal cu HSR-ul, cu ridicările şi în momentul în care mi s-a cerut să facă un pas în spate...

-    Cine v-a cerut?
-    Conducerea de la momentul respectiv a partidului.

-    Dl Flutur?
-    Exact!

-    Dlui v-a cerut să faceţi un pas în spate?
-    Da... şi împreună cu dl Humelnicu şi dl Buhăianu, erau de faţă. În momentul în care eu am făcut un pas în spate cu toate că, vă spun în premieră acum, în scandalul cu câinii noi nici nu ştiam ce se întâmplă acolo şi nici nu ştiam ce s-a întâmplat măcar. A fost un gest al meu de bună colegialitate şi de asumare a răspunderii şi mi-am asumat-o eu. A trebuit să mi-o asum şi mi-am asumat-o eu.


"Eram la duş, în momentul în care m-am ridicat, am văzut că aveam vreo 17 apeluri ratate şi toate de la colegii din presă"

-    Staţi puţin, cum adică nu ştiaţi ce se întâmplă acolo, dar cine ştia?
-    Cel care se ocupa direct de gestionarea câinilor.

-    Eugen Ţurcanu?
-    Exact. N-am spus-o niciodată, n-am vrut să o spun, dar din păcate eu mi-am asumat acel scandal, am suferit din cauza lui şi voi suferi probabil şi în continuare. Am stat patru ani în judecată, de vreo patru ori cred că tot s-a întors dosarul la parchet şi la Judecătoria până ce s-a dat NUP şi s-a clasat acel dosar.

-    Să ne înţelegem bine: Eugen Ţurcanu era şi la acea dată membru de vază al PDL, era director la DSPSA şi era direct în subordinea dvs.
-    Corect.

-    Ei, şi dlui nu v-a informat că într-o noapte urmează să omoare 200 şi ceva de câini?
-    Nu.

-    Şi dvs. aţi aflat de la noi, de la ziarişti?
-    Da, dimineaţă când m-aţi sunat, eram la duş, în momentul în care m-am ridicat, am văzut că aveam vreo 17 apeluri ratate şi toate de la colegii din presă. Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva, m-am informat, am văzut ce s-a întâmplat, mi-am asumat-o. Asta a fost în momentul respectiv, dar hai să trecem peste. Eu cred că am dat dovadă până la urmă şi de colegialitate. Şi de respect faţă de colegii mei, şi de spirit de echipă. Am tras multe, chiar şi cu HSR-ul, cu toate celelalte, am tras multe pe mine, am preferat să îmi stric eu imaginea în detrimentul altora, să câştige alţii. Am pierdut, e OK, e foarte bine, să dea Domnul să câştige alţii care au rămas cu imaginea intactă.

HSR? "Au fost persoane mult mai sus puse decât mine la ora respectivă, şi nu mă refer aici la dl. Flutur, mă refer la alţii, care au făcut lobby pentru societatea respectivă"

-    Cum s-a ajuns aici, v-a obligat cineva? Sau eraţi vinovatul de serviciu? Se întâmplă următorul lucru: există o tactică a anumitor conducători de instituţii ca ei să iasă în faţă cu aspectele pozitive şi să aibă unul, doi adjuncţi care să iasă cu mesajele negative. Aveaţi dvs. acel rol de a ieşi cu mesajul negativ v-aţi asumat conştient acest lucru?
-     Mi-e greu să spun... Mi-am asumat conştient acest lucru. În cadrul Biroului Loca, al Executivului Primăriei, împreună cu toţi ceilalţi, la un moment dat am hotărât să se facă ordine în oraş şi una dintre măsurile pe care şi presa ni le cerea în mod imperativ şi cetăţenii, o mare parte dintre ei, era rezolvarea problemei circualţiei şi a parcărilor neregulamentare. S-a luat acea decizie, s-a organizat o licitaţie, a câştigat o anumită firmă. Din păcate, a fost în subordinea mea, mi-a asumat-o şi pe asta. OK, asta a fost, am răspuns de problemele edilitare, mi-am asumat-o, mi-o asum şi acum.

-    Adică să înţelegem că s-a semnat un contract, s-a perfectat o afacere peste capul dvs.?
-    Nu neapărat peste capul meu, că am participat şi eu acolo, cu toate că eu nu am semnat nici un contract, nu am participat la nici o semnătură, dar din păcate, au fost persoane mult mai sus puse decât mine la ora respectivă, şi nu mă refer aici la dl. Flutur, mă refer la alţii, care au făcut lobby pentru societatea respectivă, pentru contractul respectiv, interesaţi sau neinteresaţi şi, din păcate, la un moment dat, au dat în spate şi au găsit, la fel, vinovatul de serviciu. Şi am spus-o de multe ori, le-am spus-o lor, o spun şi acum, ferească Dumnezeu să mă apuc la un moment dat să vorbesc ceea ce ştiu şi despre aceste contracte.
-    Să ştiţi că noi vă lăsăm să vorbiţi.

-    Prefer să mă abţin. Încă!

"În momentul în care îţi asiguri o anumită linişte să preferi să taci şi să profiţi de liniştea familială"

-    Aţi spus „persoane mai sus puse chiar şi decât Cătălin Flutur”. Dlui era primar, mai sus pus în oraşul ăsta decât primar nu este nimeni, iar politic era preşedintele PDL Botoşani, care era formaţiunea de guvernământ, adică, cel puţin pe hârtie, era nr.1 în Botoşani.
-    Să ştiţi că nu vorbesc prostii când spus persoane sus puse şi mi le asum... şi din oraş, şi din judeţ, şi de la nivel naţional.

-    Vă temeţi de cineva dacă nu faceţi aceste nominalizări?
-    Nu mă tem de absolut nimeni în afară de Dumnezeu. Nu m-am temut niciodată şi nici nu o să mă tem de acum încolo?

-    Şi atunci de ce evitaţi să faceţi publice presiunile la care aţi fost supus?
-    Prefer la momentul acesta să tac, deocamdată...

-    Şi cât mai taceţi dle Ghiorghiţă?
-    Posibil ca în momentul în care îţi asiguri o anumită linişte să preferi să taci şi să profiţi de liniştea familială, de liniştea profesională şi preferi să taci, pe veci probabil.

"Nu a interesat pe nimeni că am stat nici măcar în şomaj"

-    Aţi spus de liniştea profesională. Multe întrebări ne-au fost adresate: dl Ghiorghiţă cu ce se mai ocupă acum? Cu ce vă mai ocupaţi?
-    Era bine dacă mai întrebau şi alţii cu ce mă ocup eu în perioada respectivă pentru că, din păcate, nu m-a întrebat nimeni cu ce m-am ocupat după terminarea mandatului de viceprimar. Nu a interesat pe nimeni că am stat nici măcar în şomaj, am stat fără un loc de muncă aproape doi ani şi jumătate. Nu a interesat pe absolut nimeni că, la un moment dat, poate nu aveai cu ce să îţi întreţii familia sau să-ţi plăteşti cheltuielile comune. În momentul în care ai reuşit ceva pe plan profesional şi repet, pe plan profesional şi nu politic, atunci încep şi acuzele. Şi, din păcate, la momentul ăsta suntem acum, când am reuşit să rezolv ceva pe plan profesional, au început acele discuţii: ba că ţi l-a dat PSD-ul, ba că ţi l-a dat UNPR-ul, ba că ţi l-a dat mai ştiu eu cine, ba că eşti obligat, ba că nu eşti obligat. Nu! Nu mi-a dat nimeni, nimic degeaba..

- V-aţi luat singur?
-    Mi-am luat singur, exact. Şi, din păcate pentru unii, am spus-o zilele trecute şi am văzut că aţi publicat zilele trecute pe site, şi am ţinut să-mi public acea diplomă de licenţă, am absolvit cu 10, ca şef de promoţie acea facultate, o facultate de stat grea, foarte grea, cu o diplomă de inginer şi meseria nu mi-o va lua nimeni, niciodată. Cu toate că, v-o spun iarăşi acum, în premieră, legea îmi securiza acel loc de muncă pe care îl aveam la Electroalfa însă din 2000, când am ieşit viceprimar şi trebuia să mă întorc la Electroalfa, în 2012, când s-a terminat, locul de muncă era desfiinţat şi n-am putut să mă mai întorc.

"Am preferat ca banii pe care îi câştig să nu îi cheltui pe curve"

-    Ei, şi nu aţi purtat o discuţie cu administratorul de acolo?
-    Nu am purtat nici un fel de discuţie, în momentul în care societatea a trecut prin anujmite transformări, ne-au trecut pe Electroalfa Internaţional, Electroalfa Internaţional au desfiinţat-o, rămăsesem singurul angajat la un moment dat pe acea societate, s-a pierdut şi acel loc de muncă. Mă rog, asta este.

-    Spuneaţi că nici măcar şomer nu aţi fost după terminarea mandatului. Dincolo de asta. Şi noi la Botoşăneanul am dat de nenumărate ori... nu ştiu cum să-i spun, imobilul care trebuia să fie garaj şi a devenit florărie. Am dat o vilă de la Cişmea, am dat un BMW X 5. Există nişte bunuri achiziţionate sau, mă rog, dobândite, în aceşti 12 ani în care aţi fost viceprimar. Adică mi se pare exagerat să vă plângeţi după 12 ani de Primărie că o duceţi prost.
florin ghiorghita la botosaneanul tv -    Nu, în 12 ani de Primărie nu am dus-o prost şi o recunosc, şi am spus lucrul acesta şi am să-l spun totdeauna. Deci, în momentul în care eu am preferat ca banii pe care îi câştig să nu îi cheltui pe curve, mă scuzaţi că spun expresia asta, pe femei uşoare, nu m-am dus în cluburi, nu m-am dus în crâşme să stau toată ziua beat prin şanţuri, din contră, în momentul în care am avut un ban şi am apelat la un credit... În permanenţă m-am dezvoltat prin credite. În momentul în care am apelat la un credit, am făcut un spaţiu comercial, l-am închiriat, am luat o chirie, din chiria respectivă tot m-am dezvoltat şi am făcut altceva în permanenţă. La nivelul anilor 2005-2006 aveam venituri de peste 200 de milioane de lei vechi pe lună.

-    De unde 200 de milioane pe lună în 2005-2006? Dvs. lucraţi la Primărie atunci.
-    Din chirii, din salarii, din salariile soţiei, din toate celelalte adunam undeva la 200 de milioane lei pe lună. Acei bani eu nu-i cheltuiam aiurea şi majoritatea i-am investit şi reinvestit. Când am hotărât să-mi cumpăr o maşină, să-mi fac şi o casă, am făcut lucrul acesta şi mi-l asum, l-am făcut şi l-am făcut foarte bine, dar în momentul în care s-a terminat contractul la Primărie am rămas cu aproape 100.000 de euro credite în bănci, credite care pe multă lume nu interesează, nu ştie ce se întâmplă.

"Sunt cel mai conştiincios platnic la ora actuală, mă refer la utilităţi"

-    Cu plata apei sunteţi la zi?
-    Sunt mai mult decât la zi, sunt şi cu plata în avans dacă vreţi să ştiţi.

-    Adică aţi plătit 400 de milioane de lei vechi, cât vi se imputau?

-    Dar nu erau 400 de milioane, s-au plătit undeva la vreo 70 de milioane de lei vechi, au fost undeva la 920 metri cubi de apă, cât era înregistrat pe apometru, cei de la „Apă” ştiu, i-am plătit la zi, cred că sunt cel mai conştiincios platnic la ora actuală, mă refer la utilităţi. Am un tată care mă ţine cu absolut toate facturile la zi, el vine, el îmi ia banii, el se duce şi plăteşte.

-    Tata plăteşte din banii dlui sau...?
-    Din banii mei, din banii lui, din banii familiei.

-    N-aveţi timp dvs. să mergeţi să plătiţi facturile? Se poate plăti şi online.
-    Din păcate nu am mai avut timp, nu am mai avut cred pentru a plăti online.

"Iau în calcul şi să rămân în continuare ca viceprimar. Ca... pardon, mă scuzaţi, ca şi..."

-    Citat din Florin Ghiorghiţă, din Botoşăneanul, dintr-un interviu din octombrie 2010:  „sunt momente foarte grele pe care trebuie să ni le asumăm şi aşa cum am mai spus, numai şobolani părăsesc corabia la greu. Nu vreau să plec, chiar dacă vom pica oricât de mult, până la urmă rostul nostru este să muncim şi să dovedim că pe plan local ne facem treaba în totalitate”. Păi acum daţi impresia unui şobolan care părăseşte corabia la greu.
-    Nu...

-    Păi dacă spuneţi că luaţi în calcul varianta să vă declaraţi independent.

-    Da, iau în calcul şi varianta asta, dar iau în calcul şi să rămân în continuare ca viceprimar. Ca... pardon, mă scuzaţi, ca şi...

-    Gura păcătosului, nu?

-    Nu, chiar am greşit, mă gândeam la altceva, îmi cer scuze... să rămân în continuare în PDL, eu chiar asta îmi doresc şi, v-am spus, dacă voi rămâne, şi cred că voi rămâne, voi rămâne datorită lui Cătălin Flutur. Şi nici în caz a altcuiva pentru că, credeţi-mă, m-am convins de ce specimene sunt în zona respectivă.
A consemnat Sergiu BĂLĂŞCĂU
FACEŢI COMPARAŢIE CU INTERVIUL ACORDAT DE FLORIN GHIORGHIŢĂ ÎN 2010:
INTERVIU Florin Ghiorghiţă : „Numai şobolanii părăsesc corabia la greu”
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Dreptul (vice)primarului de a fi curvă