Întâlnire secretă şi război primari – parlamentari pentru şefia PDL

 

Primarii PDL din judeţ încearcă să îşi impună oamenii în funcţiile de conducere şi să îndepărteze parlamentarii din fruntea filialei. Săptămâna aceasta ei s-au întâlnit la sediul Primăriei Răchiţi unde au stabilit tactica pentru alegerile interne de sâmbătă.

10 primari candidează la funcţii de conducere
La întrunire au participat aproape toţi primarii democrat-liberali, care sunt şi liderii organizaţiilor locale, şi care au hotărât să îşi depună candidaturi la mai toate posturile de şefi din filială. Astfel s-a ajuns în situaţia ca zece primari, adică aproximativ jumătate din numărul total al aleşilor PDL cu acest rang din judeţ, să candideze pentru prim-vicepreşedinte, vicepreşedinte, secretar executiv. Unii dintre ei, precum Constantin Pitorac de la Flămânzi şi Vasile Adăscăliţei de la Răchiţi s-au înscris chiar în cursă pentru două funcţii. În afara acestora pe liste mai apar şi viceprimarul de la Dângeni şi un consilier local de la Manoleasa. Strategia tuturor acestora este una cât se poate de clară: delegaţii la conferinţa de sâmbătă să voteze doar candidaţii pentru primari. Dacă acest lucru se va întâmpla conform calculelor lor ar urma să câştige ambele funcţii de prim-vicepreşedinţi şi mai multe de vicepreşedinţi şi secretari executivi. Mai mulţi primari ne-au declarat sub protecţia anonimatului că nu mai doresc să fie conduşi de parlamentari şi că, atât aceştia, cât şi candidatul la Consiliul Judeţean, depind până la urmă de activitatea primarilor, astfel încât nu este corect ca aceştia să nu aibă reprezentanţi la vârf în partid. 
Acord de pace
Pe de altă parte, aflând de coaliţia primarilor, parlamentarii au fost nevoiţi la rândul lor să treacă la negocieri. Conform unor surse democrat-liberale, lideri ai celor două grupări s-ar fi întâlnit în cursul săptămânii, iar primarilor li s-ar fi propus un „acord de pace”, în sensul ca cele două funcţii de prim-vicepreşedinte să fie împărţite în mod egal între parlamentari şi primari, urmând ca fiecare tabără să aleagă între Cătălin Buhăianu şi Stelică Strugaru, respectiv Dumitru Chelariu şi Constantin Pitorac. Potrivit unor PDL-işti primarii ar fi acceptat târgul. Joi după-amiază s-a întrunit biroul politic local al organizaţiei municipale a PDL la care s-a luat în discuţie modul în care se va vota la conferinţă. Preşedintele Daniel Humelnicu a evitat să facă publică decizia, însă după şedinţă unii dintre membri ne-au spus că „primarii trebuie să accepte, nu au încotro”. Mai mult sau mai puţin voalat acestora li s-ar fi transmis că fără aportul parlamentarilor cu greu vor mai putea obţine fonduri guvernamentale şi rezolva probleme ce ţin de finanţări europene.
La conferinţa de sâmbătă, în funcţie de rezultate şi de populaţie, fiecare comună va avea în jur de 5- 12 delegaţia, iar filiala de la municipiu 48.

Coaliţia rurală

 NUME  FUNCŢIE  CANDIDEAZĂ PENTRU
 Constantin Pitorac
primar Flămânzi
prim-vicepreşedinte
vicepreşedinte
 Dumitru Chelariu
primar Pomârla
prim-vicepreşedinte
 Vasile Adăscăliţei
primar Răchiţi
vicepreşedinte
secretar executiv
 Cosmin Epuraş
primar Stăuceni
secretar executiv
 Angela Toma
primar George Enescu
vicepreşedinte
 Gianin Buraga
primar Mihălăşeni
vicepreşedinte
 Costel Matei
primar Hăneşti
vicepreşedinte
 Mihai Amarandei
primar Albeşti
vicepreşedinte
 Ioan Toma
primar Brăeşti
vicepreşedinte
 Ioan Ursachi
primar Mileanca
vicepreşedinte
 Cătălin Rotundu
viceprimar Dângeni
secretar executiv
 Alexandru Boroleanu
consilier local Manoleasa
secretar executiv