Sindicaliștii din sănătate împreună cu șefii de la Consiliul
Județean Botoşani și de la Spitalul Județean Mavromati s-au așezat miercuri la
masa negocierilor pentru a identifica o soluție comună în vederea rezolvării problemelor financiare ade la unitatea medicală.
În primă fază s-a gândit un plan de măsuri care ar fi afectat personalul spitalului prin reduceri fie de sporuri sau drepturi salariale, fie de resursă umană. Respectivul plan ar fi urmat să fie aprobat de Consiliul de Administrație de la Mavromati și ulterior aplicat.
„Trebuie făcut un front comun, consiliul de administrație, manager, sindicate, CJ cu disponibilitățile legale a tuturor puse pe masă și de aici încolo să vedem care sunt pașii. Vor face un memoriu comun către Casa Națională și Ministerul Sănătății și vom invita parlamentarii, indiferent de culoarea lor politică, la o dezbatere cu explicații clare, de ce am ajuns să fim aici”, a declarat Florin Țurcanu.
Președintele CJ Botoşani și-a luat angajamentul să mențină drepturile financiare ale angajaților până la finalul anului, punându-și speranțe în alocări financiare de la Ministerul Sănătății, cu sprijinul tuturor parlamentarilor de Botoșani.
”Soluția ar sta la minister ca să schimbe tariful pe caz ponderat și la CAS, din diferența pe care președintele o are la dispoziția lui să dea bani pentru spital și să nu mai facă penalizări. Și ei au înțeles asta. Dar trebuie să facem front comun astăzi, să ieșim de aici cu o decizie să nu mai tăiem sporuri și salarii”, a mai spus Florin Țurcanu.
O altă soluție ar fi alocarea unei sume pentru spital la mult așteptata rectificare de la nivel național, programată pentru luna septembrie. (G.E.)