Instituția de la Botoșani cu 11 posturi vacante: Una dintre șefe s-a plâns în ședință de deficitul de personal

Organigrama instituției prevede 35 de posturi, însă 11 dintre acestea sunt vacante.

 

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) se confruntă cu deficit de personal. Problema a fost semnalată de către un șef serviciu în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural care a avut loc joi, 27 iulie 2023. 

 

„Instituția are 35 de posturi. La data prezentei, avem 24 de angajați activi și 11 posturi vacante și temporar vacante”,

Daniela Mihalache, șef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații.

 

Unul dintre cele mai importante servicii din cadrul instituției are patru posturi libere.

 

„Activitatea de reglementare a planurilor, proiectelor și activităților cu impact asupra mediului se realizează în cadrul Serviciului Acorduri, Avize, Autorizații. Deși organigrama instituției prevede pentru acest serviciu 9 posturi de execuție și unul de conducere, în momentul actual ne desfășurăm activitatea cu 5 consilieri și șeful de serviciu”,

Daniela Mihalache, șef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații.

 

Angajările la stat sunt blocate.