Inspectorii Robu, Bucătaru şi Nechita au părăsit Inspectoratul Şcolar

 

Trei dintre inspectorii din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) se reîntorc la catedre începând din data de 1 septembrie a acestui an, iar un altul a rămas cu jumătate de normă. Odată cu modificările în structurile de conducere a unor unităţi şcolare din judeţ, au fost operate schimbări şi în rândul inspectorilor şcolari. „Prin plecarea inspectorului Alina Manuela Robu, este operată înlocuire cu Florica Rotaru, prin plecarea Carmen Daniela Nechita pe fizică-chimie, Artimisia Merticaru, în locul lui Marius Daniel Marius este Camelia Negrii şi o jumătate de normă din cea pe care o ţinea Carmen Egner pe învăţământ special a fost predată unui profesor de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă, Mihaela Barbacaru. Au fost decizii personale, ei se reîntorc la catedre”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ.

Conducerea instituţiei a primit însă undă verde de la ministrul educaţiei şi pentru noul an şcolar, astfel încât Ada Macovei, inspector şcolar general, Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct şi Horia Negrescu, inspector şcolar general adjunct îşi vor continua activitatea în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean. „De pe data de 24 august 2011 sunt venite ordinele de ministru pentru anul acesta şcolar, iar dacă se organizează concurs, până la data organizării concursului”, a mai spus Ada Macovei. (G.E.)