Inspectoratul Şcolar „îşi trage” gard de 50.000 de lei

 

În urma unei alocări bugetare din partea Ministerului Educaţiei în cuantum de 50.000 de lei, firma care a câştigat lucrările pentru amenajarea parcării de la Inspectoratul Şcolar Judeţean a început să lucreze şi la împrejmuirea acestei instituţii.

Lucrările pentru realizarea gardului care va împrejmui Inspectoratul Şcolar au ca termen de finalizare data de 31 decembrie a acestui an, în caz contrar suma primită de la minister fiind returnată. „Am primit circa 50.000 de lei cu tot cu TVA. Aşa se dau banii, pe sfârşit de an ca să putem cheltui, aşa se întâmplă, s-ar putea să vină şi un alt HG pentru arierate şi pentru conturi blocate”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general. Şefa IŞJ a mai afirmat că gardul care va împrejmui instituţia va fi asemănător cu grilajul porţii, la clădirile care sunt atestate monument istoric fiind necesare doar anumite structuri. (G.E.)