Inspector paznic la norocul nevestei? Singurul botoşănean de la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc are rude cu… jocuri de noroc

 

De aproape patru luni în România fiinţează Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN). Structura s-a constituit printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în primăvară de Guvern şi publicată în Monitorul Oficial pe data de 3 aprilie. După cum îi spune şi numele, ONJN funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul jocurilor de noroc, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului României. Este format din demnitari, funcţionari publici şi personal contractual, cu toţii în limita a 200 de posturi.
bar gara 3

Un singur botoşănean la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc

Printre toţi aceştia se regăseşte şi un botoşănean. Pe 24 iulie Ioan Teodorescu s-a transferat de la Garda Financiară Botoşani la ONJN şi este singurul botoşănean care a acces în noua instituţie. El face parte dintr-o structură regională cu sediul la Suceava care are arondate judeţele Botoşani, Suceava şi Neamţ.
Teribil de interesant este însă că deja fostul comisar de Gardă are rude care au avut sau încă mai au baruri cu jocuri de noroc pe care ar trebui în virtutea noii sale calităţi de inspector la ONJN să le controleze.

Jocuri la barul soţiei

Lângă Autogara Botoşani funcţionează un bar care pe 24 iulie, data la care Ioan Teodorescu s-a transferat la ONJN, avea nici mai mult, nici mai puţin de nouă aparate de joc. Activitatea localului este desfăşurată de SC Diamond Lounge Cafe SRL, societate la care unic asociat şi administrator este Andra Manuela Zaboloteanu. Firma a fost înfiinţată în octombrie 2012, când tânăra abia împlinise 23 de ani, vârstă care nu a constituit un impediment pentru lansarea în afaceri. Principalul obiect de activitate al societăţii comerciale îl reprezintă „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”, însă, aşa cum arătam, acesta nu a reprezentat o problemă în montarea unor jocuri de noroc. Ce legătură are patroana barului cu inspectorul de la ONJN? Păi… tocmai s-au căsătorit. Sâmbătă după-amiază Ioan Teodorescu şi Andra Manuela Zaboloteanu au avut programată Starea Civilă, iar apoi petrecerea la Casa Lux.

bar jocuri gara Andra Manuela Zaboloteanu
[[galerie-foto]]

Jocuri şi la barul "cumnatei"

Dar asta nu e tot. SC Diamond Lounge Cafe SRL îşi are sediul social în strada Călugăreni 25 în baza unui contract de comodat perfectat cu Ioan Zaboloteanu. Exact la aceeaşi adresă îşi are sediul şi SC Wild West Diamond Casino SRL. Firma s-a înfiinţat la mai puţin de o lună decât precedenta şi are ca obiect de activitate tot „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”. Contractul de comodat este semnat cu Ioan Zaboloteanu şi Mariana Zaboloteanu, aceasta din urmă fiind şi unic asociat şi administrator. Coincidenţele nu se opresc doar aici. Pe firma în cauză funcţionează de asemenea un bar, de această dată în Calea Naţională, care la rândul său are aparate de joc.

bar jocuri Octav Onicescu
bar jocuri Octav Onicescu 2
bar jocuri Octav Onicescu 3

ONJN, "tătucul" jocurilor de noroc din România

„În exercitarea atribuţiilor, personalul cu atribuţii de control în domeniul jocurilor de noroc din cadrul Oficiului este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, având dreptul să constate şi să sancţioneze abaterile de la dispoziţiile legale în domeniul jocurilor de noroc sau să sesizeze organele competente, după caz”.
Şi…
„În exercitarea atribuţiilor proprii, personalul cu atribuţii de control în domeniul jocurilor de noroc din cadrul Oficiului încheie, ca urmare a controalelor efectuate, acte de control pentru stabilirea stării de fapt, pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, precum şi pentru constatarea împrejurărilor privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, sesizând organele competente, conform prevederilor legale în vigoare”.
Sunt două dintre prevederile HG 298/2013 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocurile de Noroc. În actul normativ respectiv se menţionează şi că personalul cu atribuţii în acest sens în domeniul jocurilor de noroc exercită control asupra tuturor persoanelor fizice sau juridice, indiferent de forma de organizare, care au obligaţii prevăzute de dispoziţiile legale în domeniul jocurilor de noroc.

acte firma Zaboloteanu jocuri de noroc


acte firma Zaboloteanu jocuri de noroc 3


Promisiune de dispariţie a aparatelor de joc... dar numai dintr-un bar din două

Cu alte cuvinte, Ioan Teodorescu ar cam putea fi pus în situaţia de a intra la control în barul nevestei şi a unei rude a acesteia, mai nou, şi a lui. Fostul comisar de la Garda Financiară dă însă asigurări că aşa ceva nu se va întâmpla. „Diseară la ora 9 aparatele de joc nu vor mai fi acolo. Acum când vorbim sunt aparate de joc acolo, dar ea nu este soţia mea, mâine va fi soţia mea, dar nu vor mai fi aparate de joc acolo”, afirma Ioan Teodorescu vineri, cu o zi înaintea nunţii. Promisiunea nu este însă valabilă şi pentru barul din Octav Onicescu, administrat în acte de Mariana Zaboloteanu, despre care spunea că nu ar fimama soţiei sale, ci o... cumnată. „Nu pot să le impun eu ce afaceri să facă”, motiva Ioan Teodorescu. Acesta a repetat că în ambele baruri aparatele de joc stau cu chirie şi că nu se află în proprietatea firmelor care administrează localurile, ci a altora.

Poveste de succes, de la spălătorie auto la Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc

Povestea lui Ioan Teodorescu este una a succesului pe linia om de afaceri – om de control. El a ajuns la ONJN la 42 de ani după ce acum câţiva ani deţinea spălătoria de peste drum de Hotelul Premier. A avut însă o ascensiune fulminantă: a lucrat la Primăria Leorda, de acolo a trecut la Direcţia Generală a Finanţelor Publice, după care a devenit comisar la Garda Financiară, pentru ca, în final, să devină singurul botoşănean de la Oficiul Naţional al Jocurilor de Noroc. În acte, ascensiunea profesională a avut consecinţe nefaste asupra averii. În 2010, pe când era comisar debutant la Garda Financiară, deţinea un apartament, un Audi A 6 şi o Dacia SuperNova, avea 23.000 de lei în cont şi tocmai împrumutase 165.000 de lei unei persoane fizice. Avea şi datorii de 15.000 de euro la bancă.

masina condusa de Ioan Teodorescu
CLICK ŞI VEZI DECLARAŢIE DE AVERE A LUI IOAN TEODORESCU ÎNAINTE CU O LUNĂ DE A PLECA DE LA GARDA FINANCIARĂ
După trei ani de comisariat de Gardă, în declaraţia de avere nu se mai regăseşte limuzina, în contul de la BRD mai are doar 10.000 de lei, iar împrumutul acordat unei persoane fizice s-a redus la 65.000 de lei. Aceasta nu înseamnă însă că, de exemplu, omul chiar nu mai conduce un Audi (foto sus), o face, ba chiar uneori nu lipsesc obscenităţile şi înjurăturile la adresa unor participante la trafic.

"Nu este ceea ce vă trece vouă prin cap sau ce se aude, prostii dintr-astea”

A negat orice „pilă” în transferul său la ONJN, pe care l-a explicat prin gradul său profesional. „La Botoşani eu eram singurul asistent. Nu este ceea ce vă trece vouă prin cap sau ce se aude, prostii dintr-astea”, a afirmat Ioan Teodorescu. Acesta a adăugat că, aşa cum se pun întrebări în privinţa sa, s-ar putea face cu toţi angajaţii ONJN: „din 1.000 câţi suntem în toată ţara, de ce ăia 200 şi nu alţii 200, ne punem întrebarea asta?”. Şi explicaţiile nu s-au oprit aici. ”Posibil şi de la noi să fi fost care au refuzat sau de la Neamţ, o fi refuzat toţi, că fără acordul tău nu au cum să te transfere în interes de serviciu, asta este legea funcţionarilor publici”, a mai declarat Ioan Teodorescu. Acesta a precizat că, deocamdată, a fost transferat la ONJN, dar că nu a primit şi numirea pe post, nefiind exclus ca, asemenea unor alte persoane din ţară, să nu o primească vreodată.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
 Amenzi pentru jocuri de noroc la manifestările de la Vorona
 Aparate pentru jocuri de noroc, confiscate de Garda Financiară