DOCUMENT intern PNL : Ce trebuiau să facă liberalii şi NU au făcut

 

PNL Botoşani ar sta tare prost cu pregătirea alegerilor europarlamentare de anul viitor, conform unui document intern scăpat presei de conducerea naţională. Toate filialele din ţară şi-au asumat câte un număr de voturi şi un procent pentru scrutinul din 2014.
PNL Botosani obiectiv europarlamentare
Atunci PNL va avea proprii candidaţi şi nu va merge sub umbrela USL, iar liberalii botoşăneni s-au angajat să obţină 36.058 de voturi, ceea ce ar însemna, calculat la prezenţa de la europarlamentarele din urmă cu patru ani, un procent de 35,6%.
În vederea îndeplinirii obiectivelor asumate, filialele PNL ar fi trebuit să identifice alegătorii despre care se ştie prin diverse metode că au votat şi au rămas cu simpatii liberale, urmând ca în campanie electorală să se insiste pentru aducerea lor la vot. Botoşani ar fi făcut acest lucru doar cu 7,74% dintre votanţii în cauză.
CITEŞTE ŞI:
EXCLUSIV : Ședință PNL cu primari PDL & PC, liberalii şi-au stabilit scorul pentru alegeri
Conducerile filialelor din judeţele Argeş, Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Constanţa, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sectoarele 2, 3, 5 şi 6, Sibiu, Suceava şi Timiş au raportat un grad de îndeplinire a sarcinilor trasate de sub 10%. La popul opus se află Vâlcea, cu 56%, Covasna, cu 44% şi Mehedinţi, cu aproape 33%. Documentul ar fi fost dezbătut în ultima şedinţă a Biroului Permanent Naţional al PNL.
CLICK ŞI VEZI SITUAŢIA PE ÎNTREAGA ŢARĂ