INSIDER La îmbulzeala de la licitaţia pentru locurile de parcare : Femei disperate, ţipete şi nervi, loc adjudecat la preţ triplu – FOTOGALERIE & VIDEO

 

Botoşănenii au luat cu asalt sediul Primăriei de la Casa Cărţii unde s-au ţinut două sesiuni de licitaţie pentru locuri de parcare din municipiu pe amplasamentele vechi, dar şi pentru cele noi, abia amenajate. În prima zi au fost oferite spre concesiune în jur de 150 de astfel de spaţii, iar îb cea de-a doua bătaia s-a dat pe mai puţin de 100.




Sala căsătoriilor a devenit sală de... licitaţii

Aproape toate terenurile amenajate pentru autovehicule s-au dat ca pâinea caldă în ambele zile, însă cea mai strânsă luptă a fost joi, pe un număr de trei locuri pe Aleea Ion Frunzetti din zona Palatului Copiilor.
Joi, 20 septembrie 2012, ora 10:00. Zeci de locuitori ai oraşului s-au strâns la Casa Cărţii pentru a participa la licitaţia organizată de Primărie pentru aproape 100 de locuri de parcare în zone din oraş precum Vârnav, Primăverii, Prieteniei, Bulevardul George Enescu, Bucovina, Teodor Callimachi, Aleea Şcolii sau strada Nicolae Iorga, parcări vechi şi noi. Membrii comisiei de licitaţie au împărţit procedura de atribuire pe zone, astfel că, în sala unde se oficiază căsătoriile au fost chemaţi pe rând cetăţenii din respectivele străzi.



Parcări şi pentru datornici

Au fost acceptaţi să participe şi botoşănenii care înregistrează datorii la plata taxelor şi impozitelor însă aceştia au fost condiţionaţi de o serie de reguli. De exemplu, nu au putut licita pentru un loc care era dorit de o persoană fără datorii. În cazul în care pentru un singur loc licitaţia s-au bătut mai multe persoane, toate cu restanţe la taxe şi impozite, câştigător a fost desemnat cel care a oferit cel mai mare preţ. „Vreau să vă atrag atenţia, dacă aţi câştigat şi aţi luat un loc, plata taxelor şi impozitelor restante se face până la 30 septembrie, cu 1 octombrie dacă nu aţi achitat, aţi pierdut locul. Plata pentru un loc de parcare se face până la sfârşitul anului, deci pentru perioada până la sfârşitul anului, este o sumă de 41 de lei. Dacă vreţi să prelungiţi concesionarea până în 2013, va fi nevoie să plătiţi până pe 20 ianuarie, pe tot anul de data aceasta”, le-a transmis viceprimarul Viorel Iliuţă celor prezenţi.




Astfel că s-a trecut la acţiunea propriu zisă de concesionare a locurilor de parcare. Oamenii au avut diverse întrebări către membrii comisiei cu privire la modul în care pot intra în posesia unuia, însă au fost lămuriţi şi puţine au fost cazurile în care să nu cadă de acord, unii optând pentru un alt loc decât cel pentru care veniseră, mulţumiţi totuşi că vor avea unde să îşi parcheze maşina.



Poveste auto derulată de 20 de ani sub geam

O situaţie mai tensionată a fost în cazul unui cetăţean din municipiu care era revoltat de faptul că un colocatar dorise iniţial chiar locul de sub propriul geam unde, de vreo două decenii, îşi parca maşina. La momentul licitaţiei celălalt cedase, însă resentimentul nu dispăruse, astfel că bărbatul a dorit să se facă înţeles de membrii comisiei însă a fost liniştit de fostul viceprimar Cătălin Alexa: „Domnul meu, nu contează că dumneata stai de 20 de ani într-un bloc şi îţi parchezi maşina pe un loc acolo şi consideri că ai mai multe drepturi decât unul care abia s-a mutat, aveţi aceleaşi drepturi în faţa noastră”. Într-un final, nemulţumitul a plecat fericit acasă având siguranţa că îşi va păstra mult râvnitul teren de sub geam.



Femeile, rele de gură, pun bărbaţii la cheltuieli

Ultima parte a concesionării locurilor de parcare a fost şi cea mai disputată. Bătaia s-a dat pe trei spaţii din zona Palatului Copiilor dorite de nouă persoane. Printre acestea s-a regăsit şi o d-nă cu un copil mic care a întins nervii participanţilor la maxim printr-o serie de ţipete ascuţite, într-un final femeia fiind invitată să iasă din încăpere. La această etapă pentru un singur loc de parcare au licitat trei persoane care au crescut potul până la 470 de lei, adică aproape triplu faţă de tariful normal practicat, de 140 de lei. Fericitul care şi-a adjudecat preţiosul loc a licitat împotriva a două d-ne, însă nu s-a lăsat deloc mai prejos şi a reuşit să câştige licitaţia.



Nervi vărsaţi pe vice

Pentru ultimul loc în „luptă” au rămas trei doamne, una dintre acestea fiind fosta deţinătoare care întârziase cu plata taxei de concesiune aproximativ trei luni de zile. Cu toate că a licitat cât a putut, femeia a renunţat la pragul de 310 lei, explicând că nu îşi permite să plătească mai mult decât atât. La momentul când şi-a dat semnătura de retragere din licitaţie ea şi-a descărcat nervii pe viceprimarul Viorel Iliuţă, căruia i-a spus cu năduf că l-a aşteptat fără succes câteva ore la Primărie pentru a intra în audienţă, apoi le-a „mulţumit” funcţionarilor de la serviciul patrimoniu că i-au luat locul de parcare care s-a adjudecat într-un final cu suma de 400 de lei.



Preţul de pornire stabilit prin HCL pentru 2012 a fost de 146/an la persoanele fizice. Suprafaţa destinată unui loc de parcare este de 8,0 mp, cu o durată de rezervare de 24 ore. Taxa de participare a licitaţie a fost de 10 lei.
VEZI ŞI:
 „Boschetăreală”, muzică şi chermeză pe dormeză în parcare – FOTO&VIDEO












CITEŞTE ŞI:
 Parcarea subterană de la Big ţinută în stand-by de Primărie