„Informaţii mincinoase aruncate” şi "prejudicii la operatorul de termoficare"

 

Replica reprezentanţilor Modern Calor privitoare la declaraţiile făcute de Florin Ţurcanu nu a întârziat să apară. Astfel, printr-un comunicat de presă, conducerea societăţii de termoficare a contrazis afirmaţiile liderului liberalilor atât din punctul de vedere al şcolilor racordate la Modern Calor cât şi din cel al facturilor emise agenţilor economici.
Racordarea unităților de învățământ la rețeaua de termoficare centralizată s-a făcut pentru siguranța elevilor. Facturile pentru energie termică sunt, în medie cu 20% mai mici față de facturile plătite de unitățile de învățământ cu centrală proprie. Vom oferi date concrete în următoarele zile. Racordarea unităților a fost aprobată în Consiliul Local, inclusiv cu votul consilierilor opoziției.
Hipermarketul Carrefour, alături de alți operatori economici și instituții publice care sunt racordați la rețeaua primară, plătesc 200 de lei fără TVA pentru fiecare gigacalorie consumată, fără a beneficia de subvenție de la bugetul local, tariful fiind aprobat în CL. ”Aș dori să atrag atenția asupra adevăratelor probleme create de cei cu putere de decizie din opoziție. În urma ”indicațiilor” dictate pentru consilierii județeni, au lăsat drumurile județene fără bani de deszăpezire, punând în pericol vieți omenești, iar proiectele europene ale municipiului și județului Botoșani fără cota de cofinanțare. Acum abat atenția publică de la aceste probleme, aruncând cu informații mincinoase ce aduc prejudicii și operatorului de termoficare. Îi rog să iasă în spațiul public pentru a ajuta populația și nu pentru a o dezinforma”, este declarația lui Ion Diaconu, directorul general al SC Modern Calor SA.