Inevitabilul s-a produs, municipiul Botoșani reintră în scenariul roșu

Începând de astăzi, municipiul Botoșani trece în scenariul roșu, după ce rata de infectare la mia de locuitori a trecut de 3.

 

Direcția de Sănătate Publică a transmis, în urmă cu scurt timp, raportul privind noile cazuri de Covid-19 înregistrate în județul Botoșani în ultimele 24 de ore.

 

Au fost identificate 65 de cazuri noi, dintre care 31 sunt în municipiul Botoșani.

 

Rata de infectare în municipiul reședință de județ ajunge la 3,04.

 

Alte localități aflate în scenariu roșu, în municipiul Botoșani, sunt: Curtești (3,55), Todireni (3,93) și Corlăteni (3,05).

 

În ultimele 24 de ore, au fost identificate 5 cazuri noi la Ungureni, 4 cazuri noi la Darabani, câte 3 cazuri la Dorohoi (1,12) și Ungureni, câte două noi cazuri au fost înregistrate la Coțușca și Curtești, iar câte un caz la Corni, Cristinești, Dângeni, Hănești, Havârna,Hudești, Manoleasa, Mihai Eminescu, Pomârla, Ripiceni, Știubieni, Todireni, Trușești și Vorniceni.

 

La nivelul județului Botoșani, rata de infectare este de 1,50.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store