Inedit! Un preot din Botoșani a transformat subsolul unei Biserici într-un muzeu - FOTO

Credincioșii care calcă pragul Bisericii ”Sfântul Vasile cel Mare” din Botoșani au posibilitatea de a se întoarce în timp. La subsolul lăcaşului de cult, preotul a amenajat un mic muzeu al satului, unde a adunat obiecte vechi și de câteva sute de ani, potrivit Libertatea.

 

Petru Chirvase, preotul paroh al bisericii, povesteşte că, iniţial, acea încăpere nu a fost prevăzută în proiect.  ”În timp ce se săpa la biserică, am realizat că putem să obţinem un spaţiu pentru depozitarea uneltelor şi altor lucruri”, a povestit Petru Chirvase. Respectivul spaţiu a fost compartimentat în două încăperi. Cea mai mică a fost numită ”Odaia strămoşilor”, iar lucrurile de aici redau atmosfera deosebită dintr-o veche locuinţă ţărănească. O icoană a Sfântului Nicolae, veche de peste 200 de ani, vase din lut, un ceaslov, tăvi pentru copt pâine, câteva fotografii vechi, câţiva colaci împletiţi, covoare din lână, costume populare, o lampă cu petrol, un fier de călcat cu cărbuni, un leagăn rustic pentru – sunt câteva dintre obiectele care reîntregesc o atmosferă demult apusă, dar păstrată încă în suflete de botoşănenii care au rădăcini în mediul rural. Toate obiectele au fost adunate de-a lungul anilor şi au fiecare o poveste pe care preotul o cunoaște. În restul spaţiului se regăsesc covoare alese și alte obiecte rustice. Aici credincioşii pot veni după slujbele religioase. 


”Vinerea dimineaţă facem liturghie cu tinerii, de la 5.30 la 7.00. Apoi ei coboară aici la muzeu, servesc micul dejun şi pleacă la şcoală”, a mai spus părintele paroh.

 

Parohia ”Sfântul Vasile cel Mare” a fost înfiinţată în 2007, an în care a început şi construcţia bisericii.  Fiind în incinta Spitalului Judeţean, biserica răspunde necesităţii unui spaţiu în care să se poată oficia, în condiţii adecvate, serviciul religios pentru cei care-şi poartă ”crucea suferinței”, dar şi pentru ceilalţi credincioşi din parohie.