Un șofer care abia putea vorbi a fost dat jos de la volan pe strada Marchian 

S-a întâmplat în acest weekend, iar polițiștii au deschis dosar penal în acest caz. 

 

 

Pe 26 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Marchian, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 57 de ani, din aceeași localitate. 

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.