Un anumit electrocasnic trebuie să dispară din locuințele românilor, începând cu 1 iulie 2025. Potrivit Uniunii Europene, reducerea consumului de energie și promovarea sustenabilității pot deveni fezabile doar prin eliminarea unor electrocasnice foarte populare. Decizia UE a fost publicată recent și relevă faptul că, începând cu luna iulie a anului 2025, câteva tipuri de uscătoare de rufe nu vor mai putea fi comercializate.
Potrivit click.ro, uscătoarele de haine prin condensare vor fi scoase complet de pe piață. Motivul este acela că sunt considerate mai puțin eficiente din punct de vedere al energiei pe care o consumă.
Potrivit noilor norme de reglementare ecologică ale Comisiei Europene, uscătoarele de rufe cu pompă de căldură vor fi singurele permise la vânzare. Uscătoarele prin condensare vor fi eliminate din oferta curentă magazinelor. Măsurile au ca scop reducerea consumului de energie și impactul nefavorabil asupra mediului, potrivit bugetul.ro
În acest context, Bruxelles-ul vrea să permită exclusiv comercializarea uscătoarelor de rufe cu pompe de căldură, care sunt mai scumpe decât cele prin condensare. Uscătoarele prin condensare consumă în medie 2.400 de wați. Însă, cele cu pompă de căldură consumă doar 280 de wați. Noua reglementare prevede că producătorii de electrocasnice au la dispoziție doar 18 luni pentru a se conforma noilor cerințe.
Acces la piese de schimb
Producătorii vor fi obligați să le ofere consumatorilor și reparatorilor o listă completă de piese de schimb, astfel încât clienții să repare electrocasnicele stricate, nu să le înlocuiască mereu, cum se întâmplă la scară largă.
Reetichetarea produselor
Sistemul prezent de etichetare energetică (de la A+++ la D) va fi înlocuit cu o nouă scară, de la A la G, care țintește o clasificare mai clară a eficienței energetice. Produsele din clasa A vor fi cele mai eficiente, mai transmite sursa citată.