Tribunalul Botoșani s-a pronunțat astăzi în dosarul deschis pe numele primarul municipiului reședință privind angajarea unei funcționare la Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL).
Anul trecut, Serviciul Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție l-a trimis pe Cosmin Andrei în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite.
Procurorii DNA au susținut că edilul șef ar fi favorizat o fostă salariată a unei bănci la un concurs pentru postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” la DITL, direcție din cadrul municipalității.
Mai exact, l-au acuzat că i-ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei.
Procesul a început în luna decembrie a anului trecut și după șase termene magistrații de la Botoșani l-au găsit pe primar vinovat.
Astfel, l-au condamnat la pedeapsa de un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei.
Hotărâre Tribunalul Botoșani
”În temeiul art. 83 alin. (1), (3), art. 84 Cod penal, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”.
Pe durata termenului de supraveghere, primarul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoșani la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
De asemenea, instanța a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar instituită încă de pe 2 februarie 2024.
Atât DNA, cât și edilul șef au dreptul la apel. Dacă instanța superioară va păstra soluția de la Tribunal atunci Cosmin Andrei își va păstra mandatul de primar.
În cazul în care judecătorii de la Curtea de Apel vor aplica o pedeapsă mai aspră, atunci Cosmin Andrei își va pierde mandatul de primar.
În această variantă, până la organizarea de alegeri de către Guvern șefia Primăriei va fi preluată de către viceprimarul Bogdan Buhăianu, care la constituirea actualului Consiliu Local a fost desemnat să conducă instituția în lipsa primarului.