TRAGEDIE: Jandarm de 27 de ani împușcat în cap de un coleg

Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat mortal de un coleg în timpul unui exercițiu. 

 

Tânărul participa la un exerciţiu şi a fost împuşcat accidental. Procurorii militari au deschis un dosar de ucidere din culpă în acest caz, scrie observatornews.ro

 

Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat mortal în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri. Oficialii Brigăzii Speciale a Jandarmeriei anunţă că incidentul a avut loc în jurul orei 20:45, în timpul unui stagiu de pregătire.

 

„Din primele verificări, se conturează ipoteza unei descărcări accidentale a unei arme de foc aparţinând unui alt cadru militar, incident în urma căruia subofiţerul a fost grav rănit într-o zonă vitală. Eforturile de resuscitare au fost susţinute timp de 1 oră şi 35 de minute, atât de personalul medical aflat la faţa locului, cât şi de echipajul de urgenţă solicitat prin SNUAU 112. Din nefericire, în ciuda tuturor intervenţiilor, subofiţerul a fost declarat decedat”, anunţă instituţia.

 

Jandarmul care şi-a pierdut viaţa în urma incidentului avea 27 de ani şi era subofiţer. O anchetă coordonată de un procuror militar va stabili cu exactitate a circumstanţele producerii evenimentului.