Străzile din Dorohoi au fost împânzite de polițiști.
60 de conducători auto au fost sancționați de polițiștii botoșăneni pentru viteză.
La data de 21 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr.6 Pomîrla și Serviciului Rutier au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, care au drept cauză generatoare viteza excesivă.
Astfel, polițiștii au acționat în intervalul orar 8:00 - 13:00, pe principalele artere rutiere din municipiul Dorohoi și localitățile apropiate, prilej cu care au fost controlate peste 150 de autovehicule, 48 dintre acestea fiind testate cu aparatul etilotest, fără a fi înregistrate rezultate pozitive.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 103 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 250.000 de lei, 60 dintre acestea fiind depistați conducând cu viteză peste limită legală.