Decizia a fost luată în cadrul ședinței de Guvern.
Plafonul de garantare a fost aprobat la 500 milioane de lei, iar criteriile de eligibilitate au rămas aceleaşi, a mai spus el.
”Programul Noua Casă va continua şi în acest an. Plaformul de garantare a fost aprobat la 500 milioane de lei şi criteriile de eligibilitate au rămas aceleaşi, avans de 5% pentru locuinţe estimate la cel mult 70.000 de euro şi avans de 15% pentru locuinţe estimate la cel mult 140.000 de euro”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Şi condiţiile pentru cei care aplică la acest program au rămas nemodificate, a menţionat Constantin.
Purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că din 2009 până în 2024, peste 334.000 de locuinţe au fost achiziţionate prin acest program garantat de către stat, potrivit știrileprotv.ro
(foto – bzi.ro)