Primăvara a adus, și anul acesta, zâmbete și entuziasm în rândul elevilor și cadrelor didactice care au participat la cea de-a VI-a ediție a evenimentului „Copacul meu gătit în straie de Mărțișor”.
Cu un număr și mai mare de participanți decât în anii precedenți, Parcul Primăriei a fost transformat într-un adevărat spectacol al creativității și culorilor alb-roșu, simbolizând sosirea primăverii.
Elevii din 29 de școli botoșănene au împodobit copacii cu mărțișoare realizate manual, fiecare clasă aducând un suflu unic și original evenimentului. Această tradiție, devenită deja un simbol al orașului, a fost apreciată de botoșăneni, care au admirat și fotografiat creațiile expuse.
Evenimentul a fost organizat de Școala Gimnazială „Elena Rareș” și a avut parte de prezența primarului Cosmin Andrei și a inspectorului școlar general, Bogdan Suruciuc, alături de alți reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean.
Primarul Cosmin Andrei a felicitat organizatorii și participanții pentru implicare și a subliniat creșterea evenimentului de la an la an
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
„Felicitări pentru eveniment. Parcă mai ieri era ediţia întâi, iată un eveniment reușit pentru că suntem din ce în ce mai mulți și mă bucur că anul acesta o să avem întâi mărțișoare în parcul primăriei și apoi frunze în copaci. Să fiți sănătoși cu toții, felicitări!”
Inspectorul școlar general, Bogdan Suruciuc, a evidențiat importanța păstrării acestei tradiții și mobilizarea impresionantă a participanților:
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general
„Felicitări în primul rând pentru mobilizare și pentru faptul că întâmpinăm primăvara într-un număr atât de mare. Vă felicit pentru faptul că an de an veniți să ducem mai departe acest mod de a sărbători intrarea în primăvară și mă rog la Dumnezeu să vă dea sănătate, bucurii, împliniri și un an așa cum vi-l doriți fiecare.”
Ca și în anii precedenți, fotografiile cu copacii împodobiți vor fi postate pe pagina de Facebook a Școlii Gimnaziale „Elena Rareș”, iar botoșănenii vor putea vota cele mai frumoase creații printr-un concurs virtual.
Cu fiecare ediție, „Copacul meu gătit în straie de Mărțișor” devine o tradiție tot mai îndrăgită, transformând orașul într-un spațiu plin de culoare și optimism la început de primăvară.