Muzeu în reabilitare, criză de spații pentru miile de exponate care trebuie puse la păstrare 

De aproximativ o lună conducerea Muzeului Județean ar fi trebuit să predea clădirea de la Dorohoi unde a funcționat Muzeul de Științe ale Naturii.

Termenul a fost întârziat din cauza faptului că a fost identificat cu greu un spațiu pentru conservarea exponatelor. 

 

Se modernizează și muzeul de la Dorohoi

 

Asocierea desemnată câștigătoare este cea formată din firmele Mădbeton (Borșa) și Euras (Satu Mare).

 

Lucrările vor fi realizate în cadrul Programului Național de Restaurare a Monumentelor Istorice, finanțat de Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului. Valoarea avizată a proiectului de reabilitare este de 68,5 milioane de lei, adică aproximativ 13,8 milioane de euro. 

 

Aurel Melniciuc, director Muzeul Județean Botoșani

„Până la sfârșitul lunii martie trebuie să predăm Muzeul de Științe ale Naturii din Dorohoi. Trebuia să mutăm patrimoniul până la finele lunii februarie și am cerut de la Ministerul Culturii să ne mai amâne încă o lună pentru că neavând buget nu putem să facem nici contract de închiriere cu spațiul, nicio firmă care să ne mute patrimoniul. Și suntem legați de mâini”,

 

La fel cum s-a întâmplat și la Botoșani, identificarea unui spațiu potrivit s-a dovedit a fi o misiune nu tocmai ușoară. 

Într-un final s-a găsit soluția cea mai potrivită. 

 

Aurel Melniciuc, director Muzeul Județean Botoșani

„Am găsit la Primărie, pentru că am dat anunțuri, în privat nu am găsit nimic care să ne satisfacă și până la urmă la Incubatorul de Afaceri de la Dorohoi. Și acum suntem în procedură pentru închiriere”,

 

Viitorul sună bine

 

După finalizarea lucrărilor botoșănenii vor avea parte de un muzeu modern, care va pune în evidență valoroasele exponate pe care le are în patrimoniu, precum colecția de insecte și fluturi exotici a profesorului Ioan Nemeș, colecția de fluturi exotici a farmacistului Wilhelm Weber, colecția de păsări de pe continentul african a profesorului Cătălin Rang sau expoziția de obiecte de sticlă-porțelan realizate în fosta fabrică de sticlă din Dorohoi.

 

Pe lângă lucrările de consolidare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului expozițional, la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi se va readuce la viață biblioteca ce deține peste 6.500 de volume de specialitate, care vor putea fi consultate în sala de lectură. De asemenea, se vor amenaja două laboratoare – unul de cercetare și unul de conservare –, un auditorium, o sală de educație muzeală, una pentru conferințe și simpozioane și o cafenea.

 

Clădirea Muzeului a fost construită în 1887 ca sediu al Prefecturii județului Dorohoi, fiind prima clădire publică din oraș care a beneficiat de instalație de apă, canalizare și încălzire centralizată