Mirel Rădoi, antrenorul de la Universitatea Craiova, a vorbit la finalul meciului cu FC Botoșani, scor 2-2.
CSU Craiova s-a încurcat de FC Botoșani, egalată în prelungiri. Echipa lui Mirel Rădoi a ratat ocazia de a urcat din nou pe primul loc.
„Am condus partida. A fost doar un moment fix pe care l-au speculat. Îmi pare pentru două puncte pierdute, cu un minut jumătate înainte de finalul partidei. Dacă ne-ar fi creat probleme, mai ziceam... dar nu ne-au pus deloc. Nu am ce să reproșez jucătorilor. Au arătat unitate, combativitate. Ne-a lipsit șansa. Am avut mingea. A fost și un moment de confuzie, disperare, nu trebuie să fie la echipa care conduce. Trebuia să fim mai lucizi. Mă rog, sper să rezolvăm acesta confuzie. Nu au fost meciuri ușoare până acum. Mă gândesc cum să facem să recuperăm jucătorii după efortul depus”, a declarat Mirel Rădoi, la Prima Sport.
„Suntem supărați, meritam să câștigăm, am condus tot meciul și ne pare rău ca nu am câștigat. Am ratat multe ocazii. Spre final trebuia să mai trag de mine, nu să mă pun jos. Ne-a lipsit norocul, nu am fost inspirați. Ne pare rău că am pierdut cele două puncte. Se va juca până în ultima etapa, la fiecare meci sunt surprize, vrem să câștigăm, spre să avem mai mult noroc” a declarat, de asemenea, Ștefan Bairam.
Acum, Craiova este pe locul 2 în Superliga, cu 49 de puncte, la egalitate cu FCSB care este o poziție mai jos, dar are un meci în minus. Clasamentul este condus de U Cluj cu 51 de puncte.