Singura metodă eficientă de a ține la școală copiii din mediul rural este o porție de mâncare. Autoritățile mărturisesc că mii de elevi vin la ore doar pentru că au posibilitatea de a-și potoli foamea.
Conform statisticilor oficiale, de anul trecut, rata abandonului școlar în România este de 15%, cu mult peste media europeană care se află la 9%. Sau mai precis, un sfert dintre copiii și adolescenții din România nu se regăsesc în nicio formă de școlarizare.
În mediul rural situația este cea mai gravă. Unul din trei copii de la țară abandonează școala la niveul clasei a VII a sau a VIII a. Cei mai mulți ajung să muncească cu ziua până fac vârsta potrivită pentru a pleca în străinătate ca muncitor necalificat pe câmpurile Europei, scrie adevarul.ro.
„Ei se gândesc să facă 16-17 ani, să plece în străinătate, să facă bani. Noi nu-i putem determina sub nicio formă să vină la școală ”, spune o profesoară de matematică la Hudești, o comună din județul Botoșani.
Există însă o metodă foarte eficientă de a-i ține pe elevi la școală. Și aceea este de multe ori o porție caldă de mâncare.
Programul guvernamental „masă sănătoasă în școli” este unul dintre cele mai de succes proiecte pentru reducerea abandonului școlar. Mulți elevi nu lipsesc de la ore doar pentru a-și astâmpăra foamea.
Mai ales cei din familiile foarte sărace. Sunt comune care au găsit această cheie a succesului, prin intermediul mesei calde, cu cinci ani înainte de apariția acestui program guvernamental. Cel ma bun exemplu este comuna Drăgușeni, județul Botoșani, acolo unde autoritățile locale hrănesc elevii iar absenteismul este inexistent.
Comuna Drăgușeni este o comunitate de agricultori și crescători de animale situată la peste 40 de kilometri de municipiul Botoșani, în apropierea Săveniului. Mulți localnici sunt nevoiași și trăiesc de pe o zi pe alta din ceea ce le oferă pământul și animalele. Sunt și familii care abia au ce pune pe masă. De multe ori o oală de borș cu pâine sau mămăligă reprezintă prânzul. În aceste condiții, până acum un deceniu absenteismul era în floare.
La clasa a VII și a VIII a copiii abandonau cursurile pentru a ajuta în gospodărie. Pentru a reduce acest fenomen și a aduce copii din nou la școală, autoritățile locale din Drăgușeni, încă de acum șapte ani, au venit cu o proiect de pionierat
Din bugetul local au reușit să dea o masă caldă elevilor, la școală. O porție de piure și un șnițel sau un pilaf cu o tocăniță gustoasă de vită, au redus substanțial absențele. Nimeni nu mai lipsea. Mai ales elevii din familiile sărace.
„În 2019 am început programul masa caldă, în comună. De doi ani de zile am intrat în programul național. Efectiv sunt copii care nu știau, atunci când am început proiectul, în ce mână se ține furculița, ce trebuie să mănânce. Evident este vorba despre copii din familii defavorizate. Dar oferindu-le zi de zi masa caldă, nu au mai absentat de la școală”, spune Eugen Nechita, primarul din Drăgușeni.
Comuna a intrat de doi ani și în programul național privind masa sănătoasă. Elevii primesc zilnic o porție de mâncare caldă, de obicei o porție de carne, cu garnitură și salată, plus pâine.
Cea mai importantă componentă a programului este cea care se adresează elevilor de gimnaziu. Porțiile sunt generoase și variate ca alimente, iar absenteismul este efectiv eradicat la nivelul comunei.
„S-a eliminat abandonul școlar la nivelul claselor a VII a și a VIII a, acolo unde era o problemă reală. Copiii sunt mulțumiți fiindcă mâncarea este diversificată, în fiecare zi primesc altceva”, spune profesorul de limba română Claudia Onofrei, de la școala gimnazială Drăgușeni.
Importantă este masa caldă și pentru elevii din ciclul primar. Deși la aceștia nu era înregistrat abanon școlar, profesorii spun că mâncarea îi ajută să fie mai energici, toți mănâncă la fel, iar cei nevoiași care veneau fără pachet nu mai suferă.
„Acest program este foarte important deoarece copiii sunt stimulați să vină la școală. În plus sunt mai energici, gândesc mai bine. Cei care nu aveau pachețel acum mănâncă alături de ceilalți. Toți au același fel de mâncare și este foarte bine ”, spune Daniela Nichita, directorul școlii din Drăgușeni.
Autoritățile locale recunosc că sunt copii care vin la școală pentru a mânca o masă caldă. „Eu zic că unii copii veneau la școală pentru masa caldă”, spune edilul din Drăgușeni. Și asta fiindcă sunt elevi care mănâncă la școală mai bine decât acasă.
„Sunt copii care chiar așteaptă masa caldă. Mănâncă mai bine ca acasă”, spune Claudia Onofrei.
(Foto: adevarul.ro)