Sâmbăta trecută, pe 15 martie, peste 80 de bătrâni din azilele "Sf. Mihail" și "Sf. Petru" din Botoșani au fost încântați de darurile aduse de parohia Bisericii Pacea. Aceștia au primit fructe, dulciuri, colăcei și alte mici atenții, aducându-le o rază de speranță și un zâmbet pe față.
În continuare, Biserica Pacea își dorește să aducă bucurie în viața bătrânilor, oferind, în fiecare sâmbătă din Postul Mare și nu numai, daruri pentru cei aflați în azilele din județul Botoșani. Cei care doresc să contribuie la această cauză pot aduce darurile la biserică până la ora 12:00, sâmbăta.
Pe lângă darurile oferite la azilele din Botoșani, în data de 25 martie, de Buna Vestire, Biserica Pacea va organiza o acțiune specială pentru 50 de bătrâni și adulți bolnavi din Centrul Social Adășeni, un loc în care foarte rar ajung vizite din partea altora. Acești oameni, abandonati de familiile lor, suferă de afecțiuni grave și nu au nici măcar un lucru bun în viața lor.
De Buna Vestire, în cadrul acestei acțiuni, bătrânii vor primi haine noi, precum pijamale, șosete, șlapi, căciuli, tort, suc, pizza, icoane, cărți de rugăciuni, flori și multe altele. Așadar, pentru a face acest gest posibil, darurile pot fi aduse inclusiv duminică, până la ora 15:00, la Biserica Pacea.
Toți cei care doresc să ajute sau să participe la distribuirea darurilor sunt invitați să contacteze voluntarii prin telefon (0752106216 – dl. Vasile Rusu, sau 0722179366 – d-na Elena Manole). Cei care doresc să însoțească echipa în distribuirea darurilor pot anunța voluntarii, urmând ca aceștia să primească detalii suplimentare.