În comuna botoșăneană Vârfu Câmpului, se află un cătun ce se numeşte Dobrinăuţi - Hapăi şi este parte componetă a satului Lunca.
Simbolul cătunului Dobrinăuţi – Hapăi este o biserică mică de lemn, aparent nesemnificativă.
O găsim într-o poieniţă retrasă. Bisericuţa din cătunul Hapăi are formă de navă şi a fost ridicată din bârne de stejar, încheiate la colţuri în coadă de rândunică şi aşezate pe tălpi de stejar. Din cauza deselor mutări, Bisericuţa stă cu tălpile aşezate doar pe câteva pietre, fără a avea o temelie solidă.
Iniţial, acoperişul era de şindrilă, ulterior aceasta fiind înlocuită cu tablă zincată. Exteriorul a fost blănit cu scândură, pentru o mai bună protecţie a interiorului. Pe acoperiş se păstrează crucile originale ale lăcaşului, potrivit Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Botoșani.
În această Biserică s-au rugat sătenii de la Hapăi, până pe la începutul anilor 1900, când în Lunca s-a ridicat o Biserică nouă, de zid. Interiorul, modest, păstrează doar catapeteasma originală şi aceasta destul de deteriorată. Sfânta Masă este făcută dintr-un trunchi de copac.
Biserica poartă hramul “Sfântului Ierarh Nicolae”, făcătorul de minuni!
(Sursa/ foto: internet; ziarulumina.ro)