În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie 2023 - octombrie 2024, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu privind derularea și urgentarea aprobării plăților aferente unor contracte de lucrări publice, inculpatul Dumitru-Verginel Gireadă, în calitatea menționată, ar fi pretins și primit pentru sine și pentru alte două persoane apropiate, cu titlu de mită, bunuri de la inculpatul Bârsan Marcel.
Marcel Bârsan care este administratorul de fapt al societății comerciale care executa contractele respective în comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani.
Primarul Verginel Gireadă ar fi pretins plata contravalorii unor facturi pentru materiale de construcții, în valoare de 91.822 lei.
De asemenea, efectuarea în mod prioritar a unor plăți în favoarea unei firme administrate de o persoană din familie, precum și un folos nepatrimonial reprezentat de încheierea în condiții avantajoase a unui contract de vânzare-cumpărare aferent unui teren intravilan în valoare de 50.000 euro.
Potrivit procurorilor, Verginel Gireadă urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.