După ce s-a izbit cu mașina într-un cap de pod, tânărul a părăsit locul faptei, acesta fiind cercetat acum penal, dar nu a scăpat de răspundere nici femeia care i-a încredințat autoturismul.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi au fost sesizaţi, duminică, despre faptul că în localitatea Coşula a vut loc un accident rutier soldat cu victime.
În urma deplasării la faţa locului, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 26 de ani, din localitatea Coşula, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean DJ 208 H, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care intrat în coliziune cu un cap de pod situat pe marginea părţii carosabile.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a două tinere, de 20, respectiv 26 de ani, ambele din localitatea Coşula, pasagere în autoturism.
Tânărul care se afla la volanul autoturismului a părăsit locul producerii accidentului, fiind depistat în scurt timp de către poliţişti, pe raza localităţii Coşula.
Acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a stabilit faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Din cercetări a reieşit faptul că tânăra de 26 de ani i-a încredinţat bărbatului autoturismul, ştiind că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului şi vătămare corporală din culpă, iar femeia de 26 de ani este cercetată pentru comiterea infracţiunii de încredinţare a autovehiculului unei persoane care nu deţine permis de conducere
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: