Scene desprinse parcă din filmele de acţiune la Piteşti, acolo unde un taximetrist a fost pus la pământ de poliţişti şi încătuşat în plină stradă, sub privirile uimite ale trecătorilor.
Deşi a plâns şi s-a tânguit, bărbatul nu a reuşit să-i înduplece pe oamenii legii, arată B1 TV. În imaginile surprinse de un amator se poate observa cum bărbatul este pus cu forţa la pământ de oamenii legii. Deşi tânărul plânge, poliţiştii nu par prea impresionaţi de acest detaliu. Totul ar fi pornit, potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Argeş, după ce taximetristul, în vârstă de 27 de ani, ar fi devenit recalcitrant şi i-ar fi înjurat pe cei doi poliţişti de la Rutieră. Bărbatul a reacţionat aşa după ce oamenii legii l-au amendat cu 1.500 de lei pentru mai multe abateri: oprire neregulamentară, folosire abuzivă a luminilor de avarie și lipsa documentelor. După ce a fost încătuşat, taximetristul a ajuns la secţie, acolo unde a mai primit o amendă: 500 de lei, pentru felul în care le-a vorbit poliţiştilor.