INCREDIBIL: Botoșăneanul pedofil care a îngrozit Europa vrea în libertate

Este considerat a fi unul dintre cei mai periculoși infractori din România și nu numai.

 

Bărbatul în vârstă de 45 de ani a depus contestație la Tribunal, prin care solicită revocarea măsurii arestării preventive care fusese luată de magistrații de la Judecătoria Suceava.

 

Magistratul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava a respins contestația, astfel încât bărbatul va rămâne după gratii.

 

 

Reținut după ce a agresat sexual o fetiță

 

Botoșăneanul Zeno Irinel Havârneanu a fost arestat în Iași, la circa trei săptămâni după comiterea faptei, și asta pentru că procurorii nu au fost siguri cine este agresorul până când nu au venit rezultatele testelor ADN.

 

Potrivit Monitorul de Suceava, bărbatul a convins o fată de 13 ani să-l conducă la apartamentul unde aceasta locuia, sub pretextul de a verifica instalația de apă. Acolo, s-a masturbat în fața minorei, iar mai apoi a plecat, nu înainte de a o amenința cu moartea dacă va spune cuiva ce s-a întâmplat. Probele ADN ridicate sunt din locuință, de la lichidul seminal, și s-au dovedit esențiale pentru stabilirea autorului faptei.

 

 

Extrem de periculos

 

Agresorul este un individ extrem de periculos și are la activ fapte de viol comise în Italia și Marea Britanie, din care una urmată de moartea victimei.

 

Pe lângă agresiune sexuală, adaugă sursa citată, Zeno Irinel Havârneanu a fost pus sub acuzare de judiciariștii suceveni și pentru infracțiunea de corupere sexuală a minorilor și violare de domiciliu.

 

 

Citește și Botoșăneanul pedofil care a îngrozit Europa: Condamnat pe viață în Marea Britanie, grațiat de regină și scăpat definitiv în România

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store