Închisoare pentru un botoșănean beat care a omorât un om cu mașina

Judecătoria Suceava a emis recent o sentință într-un caz de ucidere din culpă cu circumstanțe agravante, în care inculpatul - un șofer din Botoșani într-o stare avansată de ebrietate - a fost condamnat pentru trei infracțiuni.

 

Drum la serviciu terminat în sicriu

 

Autorul accidentului a plecat la drum într-o dimineață devreme, însoțit de câțiva colegi de serviciu, și, cu toate că era ora 7 dimineața, se afla într-o stare avansată de ebrietate.

 

Mașina condusă de șoferul băut s-a răsturnat pe un teren agricol la aproximativ 60 de metri, ceea ce indică faptul că șoferul combina alcoolul cu viteza.

 

Potrivit sentinței instanței de fond, care nu este definitivă, autorul accidentului trebuie să execute o pedeapsă de 3 ani și 7 luni de închisoare.

 

Beat și vitezoman

 

Accidentul tragic a avut loc în luna mai 2021, în apropierea graniței dintre județele Suceava și Botoșani. Conform cercetărilor poliției, Dumitru Albotă, în vârstă de 42 de ani, din comuna Cristești, județul Botoșani, se deplasa dinspre localitatea sa de domiciliu cu o mașină Dacia. La intrarea pe DJ 208C, Liteni-Vulturești-Hârtop, la aproximativ 200 de metri de la trecerea în județul Suceava, acesta a intrat cu viteză într-o curbă ușoară la stânga și a pierdut controlul mașinii.

 

Autoturismul a ieșit în afara șoselei și s-a răsturnat de mai multe ori pe o distanță de aproximativ 60 de metri, pe terenurile agricole din dreapta drumului.

 

În mașină se aflau în total patru bărbați care se îndreptau spre Suceava pentru a munci. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că șoferul era într-o stare avansată de ebrietate. Acesta a putut fi testat cu etilotestul, rezultând o concentrație de 1,26 mg/litru de alcool în aerul expirat. Ulterior, i-au fost recoltate probe biologice de sânge care au confirmat consumul ridicat de alcool.

 

Doi dintre pasagerii din mașina care s-a răsturnat au fost grav răniți, iar unul dintre ei a decedat la spital. Astfel, cazul a fost încadrat ca ucidere din culpă. De asemenea, al doilea bărbat internat în spital a suferit leziuni grave și a devenit parte vătămată în proces.

 

În aceste circumstanțe, Dumitru Albotă a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Potrivit sentinței Judecătoriei Suceava, inculpatul a primit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare pentru ucidere din culpă, 1 an și 6 luni pentru vătămare corporală din culpă și 1 an și 9 luni pentru conducere sub influența alcoolului. Prin contopirea acestor pedepse și aplicarea unui spor, judecătorii suceveni au decis o pedeapsă finală de 3 ani și 7 luni de închisoare.

 

Anna Maria Rotaru, BT TV