Închisoare cu suspendare după ce s-a urcat beat la volan și a lovit un polițist botoșănean

Un fost polițist de frontieră a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru că a agresat un polițist de ordine publică și i-a rupt epoleții.

 

Muncă în folosul comunității

 

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe inculpatul Petru Tituleac, fără antecedente penale, la un an și zece luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, refuz de prelevare mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani și șase luni.

 

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Mihăileni sau Primăriei Cândeşti, județul Botoșani pe o perioadă de 60 de zile.

 

A băut și s-a izbit cu mașina în gard

 

La data de 21 august 2021, în jurul orei 17:00, inculpatul, în timp ce conducea un autoturism marca Land Rover pe DN 29C, dinspre orașul Siret către satul Cândești, județul Botoșani, pe fondul consumului anterior de băuturi alcoolice, a pierdut controlul volanului autoturismului, a părăsit partea carosabilă și a lovit gardul metalic al unui imobil, rezultând avarierea mașinii și distrugerea gardului.

 

Deoarece individul emana halenă alcoolică, manifesta incoerență verbală și pierderea echilibrului, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, informează stireasucevei.ro.

 

A lovit un polițist

 

La fața locului, în intervalul orar 17:00-18:00, a intervenit o patrulă de poliție compusă din doi agenți de poliție. Cu acest prilej, inculpatul l-a lovit pe unul dintre polițiști de două ori cu piciorul peste mâna stângă. În timp ce se încerca încătușarea inculpatului, acesta fiind pe sol cu fața în sus, l-a lovit din nou pe polițist cu picioarele în zona abdominală (de 3-4 ori), apoi a prins cu mâinile epoleții de la cămașa de serviciu, distrugând-o prin rupere.

 

La fața locului a fost solicitată o ambulanță, iar șoferul a fost transportat la Spitalul Municipal Dorohoi, în vederea acordării de îngrijiri medicale, cât și în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe parcursul acestor etape, individul a exprimat multiple cuvinte injurioase și jigniri la adresa polițiștilor.

 

Amenințări la adresa polițistului botoșănean

 

În continuare, până la sosirea ambulanței, inculpatul a adresat amenințări la adresa polițistului: ”Te împușc, te împușc în cap”. Toate aceste aspecte au fost înregistrate cu camera audio-video aflată în dotarea polițiștilor.

 

Inculpatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

A doua zi, inculpatul s-a prezentat la Postul de Poliție Dersca și și-a cerut scuze pentru evenimentul produs, iar ulterior i-a cumpărat polițistului o nouă cămașă în locul celei distruse.

 

În aceeași zi, inculpatul s-a deplasat și la imobilul a cărui gard l-a distrus. Acesta a discutat cu proprietarul, căruia i-a spus că vrea să plătească reparația gardului.

 

Inculpatul este un fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne, respectiv polițist în cadrul ITPF Sighetu Marmației. Începând cu data de 5 mai 2023, inculpatul a fost trecut în rezervă, pe caz de boală.