A fost secretar de stat în cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului până la finele lunii iunie, când a revenit la Botoșani. Acest lucru s-a întâmplat după ce acest minister a fost absorbit de cel al Economiei, în urma rotativei guvernamentale PSD - PNL.
Cinci secretari de stat din cadrul structurii preluate de Ministerul Economiei au renunțat la funcții, printre care și Angel Iulian Călin care a revenit pe postul suspendat de director adjunct al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani.
Din această postură urmează să preia conducerea Spitalului Județean Mavromati, cu contract de mandat.
Iar asta se întâmplă în baza unei decizii semnată de Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, începând cu data de astăzi, 12 iulie 2023.
Noul manager susține că se află în fața unei provocări profesionale la care își dorește să confirme.
„Până la urmă, expertiza dobândită pe parcursul a peste 20 de ani în activități cu personalul și nu numai cu personalul propriu și cu clienții noștri, ai AJOFM, aceste este motivul care-mi dă curaj. Sunt onorat de propunerea făcută de d-na președintă, prin această abordare. Da, este o provocare pentru mine ca persoană, este o provocare la care sper să fac față”,
Angel Călin, noul manager al Spitalului Județean Mavromati
Ca așteptări, în primul rând, noul manager dorește să traverseze cu bine vremurile care tulbură personalul medical, din cauza nemulțumirilor de ordin salarial.
Și, să continue munca începută de Doina Caba, managerul demisionar al spitalului.
„Sper să continui proiectele care sunt în moment de față la Spitalul Județean Mavromati și sper că voi ajunge să fie totul OK prin activitatea pe care o să o desfășor. În același timp, apreciez și efortul d-nei manager Caba și cred că numai starea de fapt care a apărut a determinat-o să-și dea demisia, nicidecum incapacitatea de a conduce sau de a continua ceea ce a realizat până acum”,
Angel Călin, noul manager al Spitalului Județean Mavromati
La Spitalul Județean Mavromati este anunțată și o grevă generală la începutul lunii viitoare.
De asemenea, sunt o serie de nemulțumiri privitoare la neîncadrarea în pragul de 30% din total cheltuieli, în ceea ce privește acordarea unor sporuri.