Încă un greu din PNL cere demisia lui Flutur, dar nu doar a lui: Să facă un pas în spate

Încep să se înmulţească liberalii care solicită preşedintelui PNL Botoşani, Cătălin Flutur, să renunţe la funcţie. După ex-deputatul Verginel Gireadă şi preşedintele Asociaţiei Moldoovis îi cere public liderului organizaţiei să se retragă.

 

Spre deosebire de fostul primar de Mihai Eminescu, Ionică Nechifor crede că vina pentru rezultatele dezastruoase de la alegerile parlamentare trebuie împărţită de întreaga echipă de conducere, care în opinia sa ar trebui să demisioneze.


“Ca un vechi liberal și indiferent de ce vor spune anumite persoane, am rămas fidel PNL. Faptul că am fost înlăturat de către acei oameni doritori de ciolan în vederea obținerii de avantaje personale, sincer, nu le port pică. Sunt mai supărat de faptul că PNL a pierdut alegerile. Principiul pe care îl respect este fără traseism politic și nici de o altă natură. Prin urmare, susțin ca în mod elegant, conducerea actuală să facă un pas în spate”,


Ionică Nechifor.


În primăvară, acesta a renunţat la toate funcţiile deţinute în partid şi crede că gestul său trebuie urmat de toţi actualii lideri ai PNL Botoşani.


“Este nevoie de suflu nou, oameni credibili și să conlucreze în echipă. Sigur, actuala conducere poate să rămână în echipă și să contribuie la o reconstrucția PNL”,


Ionică Nechifor.


Liberalul militează pentru desemnarea unui vechi PNL-ist şi nu a unui ex-PDL – ist în funcţia de preşedinte interimar, el fiind de părere că partidul a fost acaparat şi la Botoşani de foştii “portocalii”.