Încă un director căruia Țurcanu i-a pus gând rău : Deocamdată e cu concurs acolo

Președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu este nemulțumit și de modul în care își desfășoară actul managerial directorul Memorialului Ipotești, Miluță Jijie.

 

Șeful de la județ l-a criticat din cauza modului în care a înțeles să se ocupe de Lacul cu Nuferi achiziționat de Consiliul Județean după mai multe demersuri. Obiectivul continuă să arate într-un mod cu totul deplorabil fără ca noul proprietar să întreprindă vreo minimă măsură.
Am trimis directorul Direcției Patrimoniu și am înțeles că lucrurile nu sunt tocmai în regulă, trebuie să merg eu personal. Dar ei nu au personal care să aibă așa ceva în atribuțiile de serviciu. O să-l rog și pe dl. Clim (director Direcția Județeană de Drumuri și Poduri n.r.) dacă au cum să ajute”, a declarat Florin Țurcanu.
Președintele CJ recunoaște că nici unu dintre salariați nu are în fișa postului îngrijirea lacului spre exemplu, însă managerul, în cazul în care ar fi avut și calități de bun gospodar ar fi găsit, în opinia sa, o soluție.
Acolo cu tot respectul, dl. director poate este un economist bun dar gospodar bun nu e. Ce vreți să-i fac? Deocamdată este pe concurs, dar poate că înțelege că trebuie să fie și un bun gospodar, nu numai un bun economist”, a încheiat șeful CJ.
Postul de director adjunct la Memorialul Ipotești este vacant deocamdată, un concurs în acest sens urmând a avea loc pe data de 2 septembrie 2014. (G.E.)
CITEȘTE:
 Directoarea care-i stă-n coaste lui Țurcanu : După ce le-a făcut lui Cobîlă și Ilie, mă așteptam