Încă un consilier de la municipiu dat afară din partid: Dacă fac asta eu şi cu Furtună vom fi viceprimari

Aducerea în prim-planul opiniei publice a proiectului de ordonanţă privind suspendarea timp de două săptămâni a aplicării prevederilor legale referitoare la migraţia politică agită serios situaţia în Consiliul Local Botoşani. Deşi actul normativ încă nu a fost adoptat, simpla sa vehiculare produce deja efecte.

 


Al doilea în mai puţin de o săptămână

Astfel, dacă vinerea trecută ex-PP-DD – istul Marius Cristescu a demisionat din CL Botoşani, săptămâna aceasta s-au clarificat lucrurile şi în privinţa altui ales de la municipiu care are mai probleme în relaţia cu partidul. Întrunit marţi în şedinţă, Biroul Permanent Naţional al Partidului Ecologist Român a hotărât retragerea sprijinului politic, excluderea din partid, dar şi din CL a lui Gheorghe Iavorenciuc, tocmai în baza statului aleşilor locali, care prevede că un membru care este dat afară îşi pierde şi mandatul de consilier local. În aceeaşi zi, PER Botoşani a anunţat oficial Consiliul Local de hotărârea luată la nivel central, solicitând „să acţionaţi în consecinţă”.
CITEŞTE ŞI:
 Cristescu se joacă de-a demisia: Până sâmbătă mă pot răzgândi

Vrea să se înscrie în... "partidul meu"

Este foarte posibil ca hotărârea să fi fost luată tocmai în perspectiva intrării în vigoare a ordonanţei prin care 15 zile aleşii locali pot schimba partidul fără să îşi mai piardă mandatul, caz în care Gheorghe Iavorenciuc nu ar mai fi avut de unde să fie dat afară de către ecologişti.
De altfel, miercuri seară aceasta a declarat pentru Botoşăneanul că analizează serios varianta ca atunci când ordonanţa va intra în vigoare să schimbe formaţiunea politică, însă răspunzând misterios cu „partidul meu” când a fost întrebat de destinaţie. Oricum, este convins că îşi va păstra calitatea de ales local.
„E cale lungă, eu sunt mai ecologist decât toţi. Dacă fac asta eu şi cu Furtună vom fi viceprimari”, a afirmat Gheorghe Iavorenciuc.

Înlocuit cu un fost director din Primăria Botoşani

Acesta a adăugat că este curtat atât de PSD, cât şi de PNL-PDL, dar că nu este atras de nici o grupare, refuzând intrarea în noua formaţiune ce este formată de liberali şi democrat-liberali din cauza faptului că fostul primar Cătălin Flutur face echipă cu Florin Ţurcanu, despre care şi ieri la Somax TV  a spus că este inadmisibil să vină direct de la muncile agricole şi să ajungă preşedinte de CJ.
În 2012 Gheorghe Iavorenciuc a candidat din partea PER pe lista Mişcării pentru Botoşani, unde primul supleant este Corneliu Daniliuc, fost director al direcţiei edilitare de la Primăria Botoşani, actual pensionar. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Iavorenciuc dat afară din partid – AFLĂ ce urmează