Încă o viață pierdută peste hotare! Un botoșănean cu ochii albaștri precum cerul a sfârșit în Grecia – FOTOGALERIE

Drame peste drame pentru românii plecați la muncă peste hotarele țării.

 

După bărbatul originar din Botoșani care a murit strivit de un zid în Italia, în joia din săptămâna patimilor, un altul pleacă la Dumnezeu însă de pe pământ grecesc.

 

Bogdan Gorcea avea doar 31 de ani și niște ochi albaștri precum marea. A plecat să muncească în Grecia pentru că la Todireni, comuna în care s-a născut el, opțiunile nu erau foarte multe.

 

Nu era un loc nou pentru el, în trecut mai fusese angajat pe șantiere sau la o carieră de piatră.

 

Ultima plecare în Grecia a fost una fără întoarcere pentru Bogdan Gorcea, botoșăneanul din Todireni.

 

A fost dat dispărut în primă fază iar mai apoi găsit într-o pădure, însă cu extrem de multe urme pe corp, fiind recunoscut după haine. Poliția din Grecia a deschis o anchetă pentru a se stabili exact cum a survenit decesul.

 

În țară, autoritățile locale nu au fost încă anunțate de moartea lui.

 

„Procedural, autoritățile grecești trebuie să efectueze o comunicare către misiunile diplomatice și ulterior suntem și noi anunțați pentru a stabili și o persoană de contact din partea familiei”,

Explică Alin Popovici, șeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple

 

Așadar nu se cunoaște nici dacă tânărul botoșănean va fi repatriat sau își va dormi somnul veșnic pe pământ străin.

 

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

 

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store