Încă o execuție în PSD! Tânără scoasă la propriu afară din partid după o poveste pornită la o întrunire de la Predeal

Ședința cu scântei care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la PSD Botoșani și despre care v-am informat sâmbătă a fost precedată de o demitere. Iar aceasta s-a materializat înainte de a se trece la ordinea de zi propriu-zisă.

 

Demisă înainte de începutul ședinței

Senatorul Doina Federovici a prezentat o adresă primită de la conducerea centrală a PES Activists prin care Andreea Andrei era demisă din funcția de președinte coordonator al organizației județene. Ea fusese aleasă în această funcție în ianuarie 2016 pentru un mandat de doi ani. Reproșul care i s-ar fi adus a fost acela că nu a participat la ședințele de Birou Permanent Județean (BPJ), structura de conducere a PSD Botoșani din care automat face parte președintele coordonator de la PES. Andreei Andrei, care este și consilier județean, nu doar că i s-a adus la cunoștință decizia, ci i s-a cerut să părăsească și sala. A încercat să vorbească, însă i s-a replicat de către șefa organizației că ”evită polemicile”, astfel încât nici nu prea a fost lăsată să își prezinte punctul de vedere. Neavând încotro, a părăsit sala de ședințe. Ulterior, Manuela Zarug, care a adus mai multe critici liderei interimare a PSD Botoșani, a reproșat măsura luată, menționând printre altele ceva de genul, ”conducerea PSD Botoșani nu înseamnă un singur om”.

Oficial nu și-a îndeplinit menirea

PES Activists România este o organizație a membrilor şi simpatizanţii de Stânga ce pot activa direct la nivelul politicii europene prin intermediul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi reţelei de simpatizanţi existentă la nivelul tuturor ţărilor membre UE. În general, membrii PES fac parte și din PSD, fiind practic o structură a acestui partid. Președintele PES România, Victor Negrescu, a devenit în 2014 europarlamentar pe lista PSD, iar la Botoșani funcția de președinte coordonator a fost deținută de-a lungul timpului de lideri precum Ovidiu Portariuc și Dana Lăzăruc.
Demiterea Andreei Andrei a fost confirmată de conducerea națională a PES. Secretarul general al acestei organizații a declarat pentru Botoșăneanul că s-a dizolvat întreaga filială PES Activists Botoșani în urma unei decizii adoptate tocmai în luna februarie, la o întrunire de la Predeal și care privește și filiale din județe precum Brăila, Maramureș, Ilfov, Sibiu


”S-a aplicat o decizie luată la Adunarea Generală PES Activists România, nu este numai cu privire la Botoșani, sunt opt județe unde noi am văzut că sunt probleme și decizia este luată la nivel național. În unele s-a rezolvat, în altele urmează să se rezolve”,


Janina Sitaru, secretar general PES Activists România.


Potrivit acesteia, problemele de la Botoșani ar fi fost nerespectarea statutului și neîndeplinirea prevederilor privind colaborarea cu organizația locală.


”Avem un protocol în care se prevede că PES Activists România este parte integrantă din PSD și se ocupă de teme europene”,


Janina Sitaru, secretar general PES Activists România.


Potrivit acesteia, filiala de la Botoșani a fost efectiv dizolvată, președinte coordonator interimar fiind desemnat Cătălin Precul.

Neoficial, vin alegerile în PSD și se pregătește terenul

Aceasta este partea oficială a poveștii. Cea neoficială este strâns legată de alegerile care vor avea loc în PSD Botoșani pe 30 aprilie și prin care se poate explica miza schimbării liderului PES. Astfel, pe lângă faptul că prin statut președintele coordonator al PES Activists face parte din BPJ, forma operativă de conducere a social-democraților botoșăneni, PES are dreptul să desemneze și delegați la conferința județeană de alegeri. După ce s-a împotrivit desemnării ca secretar de stat a viceprimarului Cosmin Andrei, patrulaterul parlamentar Federovici - Trufin - Budăi - Lupașcu nu putea lăsa desemnarea delegaților la conferința de alegeri la mâna cumnatei viceprimarului. Culmea, președinte coordonator interimar a fost desemnat un PSD-ist ”din arealul Vlăsinești”, care fusese vicepreședinte la PES Activists Botoșani și care, atât timp cât a făcut parte din conducerea acestei structuri, ar fi însemnat că la rândul său este vinovat de lucrurile care au dus la dizolvarea filialei.

”Nu depinde de mine”


Șefa demisă a evitat în general dialogul pe această temă.


”În ultima ședință BPJ la care am fost convocată s-a dat citire unei hârtii primite de către organizația PSD Botoșani prin care am fost înștiințată că sunt înlocuită din funcția de președinte-coordonator PES Activists Botoșani, motivul invocat fiind neparticiparea mea la ședințele de BPJ, organizate de către PSD Botoșani, acțiune care nu depinde de mine. Văzând că nu sunt chemată la ședințele de BPJ din ultimele luni, în urma consultării cu conducerea centrală PES, am adus la cunoștință conducerii județene PSD faptul că am dreptul de a fi membru BPJ cu drept de vot și conform statutului PSD funcția de președinte coordonator este asimilată funcției de vicepreședinte al organizației județene PSD. Rămân în continuare membru PSD și voi munci pentru partid cum am muncit și până acum”,


Andreea Andrei, președinte demis PES Activists Botoșani.


Aceasta este și consilier județean și a refuzat să mai facă orice altă declarație. Rămâne astfel fără răspuns întrebarea: cum de decizia a fost comunicată PSD Botoșani, persoanei care are de profitat de pe această schimbare și nu și celei direct vizată de înlocuire?
Senzația generală este că, asemenea desemnării prefectului și voturilor de pe Dorohoi, s-a mai bifat un punct în pregătirea terenului pentru alegerile interne, unii PSD-iști acuzând de altfel vineri că jocurile sunt deja făcute.

 

FOTO JOS: Andreea Andrei. În plan secund, Cătălin Precul