Încă 3 luni de director pentru preferata lui Ţurcanu, leafă de 1.000 $ – DOCUMENT

 

Actualul director interimar de la Camera Agricolă Judeţeană (CAJ) va avea parte cel mai probabil de o nouă numire cu delegaţie. Floarea Marocico a fost numită de fostul Consiliu Judeţean în funcţie pentru o perioadă de şase luni, care deja a expirat pe 27 octombrie.
Floarea Marocico Camera Agricola Botosani
Ca atare, pentru şedinţa CJ din această săptămână s-a întocmit un nou proiect de hotărâre de CJ pentru acordarea unui alt mandat de interimar şefei de la CAJ. “Se aprobă prelungirea promovrii temporare a d-nei Marocico Floarea în funcţia publică de conducere de director executiv al Camerei Agricole Judeţene Botoşani, începând cu data de 30.10.2012, pentru o perioadă de maximum trei luni”, se arată în proiectul de hotărâre. Pe durata prelungirii temporare a mandatului şefa CAJ va beneficia de un salariu brut de 3.354 de lei. În paralel, CJ a demarat procedurile de organizare a unui concurs pentru ocuparea postului. Preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, nu a ascuns că o preferă pe Floarea Marocico pentru această funcţie. De altfel, aceasta s-a implicat în organizarea Târgului Agro-Zoo, când a şi editat “Revista Fermierului Botoşănean” în care şeful CJ îşi făcea propagandă, fără să precizeze exact costurile de editare a publicaţiei.

proiect numire Floarea Marocico
CITEŞTE ŞI:
 Ţurcanu are o preferată pentru încă o instituţie din subordinea CJ