În municipiul Botoșani va fi înființat un Centru de Tranzit

Va funcționa în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.

 

Va fi înființat cu sprijinul unei fundații și va fi destinat persoanelor peste 18 ani care s-au aflat în sistemul de protecție al copilului și care urmează să trăiască pe cont propriu.

 

Cum trecerea este una dificilă pentru o parte dintre tinerii care ies din sistem, ei pot fi ajutați să își găsească un loc de muncă și o chirie.

 

„Am căzut de acord cu o fundație să construim un astfel de centru și la Botoșani. Am găsit și locația, lângă Centrul Prietenia, spre strada Trandafirilor. Acest centru de tranzit este un fel de locuință protejată pentru persoane adulte cu dizabilități unde vor sta o perioadă, un an sau doi, vor avea o garsonieră. Vor sta acolo până își vor identifica un loc de muncă”,

Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC Botoșani

 

În perioada în care vor sta în Centrul de Tranzit tinerii vor avea parte de consiliere din partea Direcției Copilului. Această unitate va avea o capacitate de 10 – 12 locuri. 

Anul trecut, la Botoșani au ieșit din sistem 62 de tineri care au împlinit deja 18 ani, iar în 2019 au părăsit centrele statului 18 tineri.

 

Nu mai beneficiază de măsuri de protecție tinerii care împlinesc 18 ani și nu mai urmează o formă de învățământ. Dacă merg la facultate, ei mai sunt susținuți de stat până la vârsta de 26 de ani.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store